Sunt Maria, o mamă care a dat totul pentru copiii ei, dar care acum simte că a rămas singură, uitată de cei pentru care a trăit. Povestea mea este despre sacrificiu, dorința de a fi iubită și disperarea care m-a împins să pun un ultimatum dur copiilor mei. Îmi pun întrebarea dacă am greșit sau dacă, uneori, trebuie să ne apărăm demnitatea chiar și în fața celor pe care îi iubim cel mai mult.
În multe familii din România cu mai mulți copii, un scenariu familiar se desfășoară adesea: un copil devine favorit al unuia sau ambilor părinți, în timp ce altul se simte neglijat și lipsit de sprijin. Așa a fost și în familia noastră. Toată lumea îl adora pe Andrei, în timp ce eu eram outsider-ul. Mama mea a spus odată
Soțul meu m-a convins să avem un copil, și acum ce? Își petrece fiecare moment liber cu fiica lui din prima căsătorie, în timp ce fiul nostru și cu mine abia îl vedem. Soțul meu spune că fiica lui mai mare are nevoie de el mai mult acum și că va petrece mai mult timp cu fiul nostru când va crește. Când l-am cunoscut pe Andrei, mi-a spus imediat
Doru mă copleșea cu complimente, cadouri și părea bărbatul perfect. Mă simțeam minunat în preajma lui. Dar acum, când are ghinion, își amintește brusc de trecutul nostru și așteaptă să-l ajut.
Crescând, Elena și Ionuț au simțit cu greu prezența mamei lor, Gabriela, care era mai absorbită de viețile străinilor decât de propriii săi copii. Acum, ca adulți, ei se confruntă cu repercusiunile unei copilării lipsite de căldura maternă.
La 21 de ani, Ioana se simte complet izolată, deși are părinți în viață și la muncă. Aceștia au lăsat-o să se descurce singură în cel mai critic moment al vieții ei, ceea ce a făcut-o să-i resimtă profund. Tatăl ei, Alexandru, era alcoolic și o abuza fizic pe mama ei, Bianca, care, la rândul ei, nu a făcut nimic pentru a schimba situația lor dificilă. Această poveste explorează dureroasa realizare a Ioanei că uneori, familia în care te-ai născut poate fi sursa celei mai profunde disperări.
Acum câteva luni, o tragedie a lovit familia soțului meu când fratele său mai mic, George, a murit într-un accident de mașină, lăsând în urmă o soție, Elena, și doi copii mici. De atunci, soțul meu, Iacob, și-a dedicat cea mai mare parte a timpului și resurselor pentru a-i susține, neglijându-ne pe noi, propria sa familie, în acest proces. În ciuda trecerii timpului, atenția lui Iacob rămâne concentrată asupra familiei fratelui său, lăsându-mă pe mine și pe copiii noștri să ne simțim abandonați.
