Sunt Ana, fata care a crescut în umbra fratelui mai mic, mereu ignorată de mama care m-a născut. Povestea mea e despre dorința de a fi văzută și iubită, despre lupta cu gelozia și neputința, dar și despre speranța că într-o zi voi găsi curajul să mă ridic. Vă invit să pășiți în lumea mea, unde fiecare zi e o bătălie între a ierta și a uita.
Sunt Maria, o mamă pensionară care a crezut că dragostea și sacrificiul nu au preț. După o viață de muncă și sprijin necondiționat pentru fiica mea, am descoperit că legătura noastră s-a subțiat odată cu dispariția ajutorului financiar. Acum, mă lupt cu durerea de a fi ignorată de propriul copil și de a nu-mi vedea nepotul, întrebându-mă dacă am greșit undeva sau dacă, pur și simplu, lumea s-a schimbat prea mult.
Doamna Popescu era o femeie neobișnuită. Era atrăgătoare, îngrijită și avea mereu o tunsoare la modă. Cu toate acestea, avea o personalitate dificilă. Vocea ei era puternică, nu era foarte politicosă și adesea bârfea despre oamenii din jurul ei. Nu îi păsa să facă asta chiar și în prezența lor. Cum se simțeau oamenii nu o preocupa prea mult. Vorbea frecvent despre problemele ei cu cei din jur.
Abordarea tatălui meu față de viață continuă să mă uimească. El crede că relația noastră din trecut nu contează pentru că acum este un bărbat în vârstă care merită ajutor. Deși nu și-a cerut niciodată scuze pentru lucrurile dureroase pe care mi le-a spus, așteaptă sprijin necondiționat. Nu ne-am înțeles niciodată pentru că nu mi-a arătat iubire. Aceasta este povestea noastră.
Ziua lui de naștere a fost picătura care a umplut paharul răbdării mele! Încă din copilărie, relația mea cu mama a fost plină de tensiuni. Am un frate mai mare care excelează în toate. A fost mereu lăudat pentru că este inteligent, amabil și plin de compasiune. Mama mea ne-a comparat constant. De când mă știu, am încercat să-i demonstrez că și eu am valoare. Dar ea a ignorat fiecare realizare a mea.
Soțul meu îmi spune că fiul nostru crește cu tatăl său, în timp ce fiul său din căsătoria anterioară are doar o mamă singură. Nu pare să-i pese că și băiețelul nostru are nevoie de tatăl său.
A început să acorde atenție doar după divorț. Acum vrea să se conecteze și se întreabă de ce comunicăm ca niște străini, deși este vina lui.
De fiecare dată când un membru al familiei are o problemă, partenerul meu este cel pe care îl sună. Simt că nu mai rămâne niciodată timp pentru relația noastră.
În multe familii cu mai mulți copii, se desfășoară un scenariu comun: un copil devine favorit al unuia sau ambilor părinți, în timp ce celălalt este lăsat în umbră, lipsit de sprijin emoțional. Acesta a fost cazul în familia noastră. Toată lumea îl adora pe Andrei, iar eu, Ana, eram proscrisa. Mama mea a spus odată
Cred că o mamă ar trebui să-și iubească copiii în mod egal. Cum poate o mamă să iubească un copil și să-l respingă pe altul? Se pare că este posibil. Propria mea fiică este cel mai bun exemplu în acest sens. Fiica mea, Andreea, este o femeie mândră, mereu în căutarea băieților din familii bune. Și-a ales un soț care era sportiv. Mihai a studiat la
După ce am obținut un loc de muncă la startup-ul prietenului meu, m-am trezit mereu pe drum, ajutând clienții cu diverse reparații casnice. Cunoscut drept „meșterul”, câștigurile mele erau modeste, la fel și mesele de acasă.
Cred că o mamă ar trebui să își iubească copiii în mod egal. Cum poate o mamă să iubească un copil și să îl respingă pe altul? Se pare că este posibil. Propria mea fiică este cel mai bun exemplu în acest sens. Cora mea este o femeie mândră care a ieșit doar cu băieți din familii bune. Și-a ales un soț care era sportiv. Andrei a studiat la
