Mă numesc Sorina și povestea mea începe într-o seară rece de noiembrie, când fiul meu, Vlad, a refuzat să-mi mai răspundă la telefon. Am crescut singură un copil într-o lume care nu iartă greșelile, iar acum mă lupt cu zidul de tăcere pe care l-am ridicat fără să vreau între noi. Încerc să găsesc drumul înapoi spre inima lui, dar mă întreb dacă nu cumva e prea târziu.
Nu vrea ca un alt bărbat să își asume rolul de tată pentru copilul nostru. I-am sugerat să îl ia pe fiul nostru, Mihai, să locuiască cu el, dar a refuzat pentru că noua lui soție, Carolina, este împotrivă.
Fiul meu, Petru, a crescut fără tată, ceea ce a modelat inevitabil personalitatea lui. Tatăl său a plecat pentru că „nu putea suporta rutina și responsabilitatea prea mare.” Ca și cum eu, o fată cu trei ani mai tânără, știam mai multe despre responsabilitate decât el. L-am crescut pe Petru singură, m-am ocupat de el și l-am pregătit pentru viață. Și cum s-a terminat? Petru s-a căsătorit de tânăr.
