În ziua aniversării mele, un cadou făcut de mână de iubitul meu, Vlad, a declanșat o ceartă care a zguduit relația noastră. Povestea mea este despre așteptări, orgoliu și cât de ușor putem răni pe cineva drag fără să ne dăm seama. Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva am pierdut ceva mult mai important decât un simplu obiect.
Mă numesc Sorina și povestea mea începe într-o seară rece de noiembrie, când fiul meu, Vlad, a refuzat să-mi mai răspundă la telefon. Am crescut singură un copil într-o lume care nu iartă greșelile, iar acum mă lupt cu zidul de tăcere pe care l-am ridicat fără să vreau între noi. Încerc să găsesc drumul înapoi spre inima lui, dar mă întreb dacă nu cumva e prea târziu.
Nu vrea ca un alt bărbat să își asume rolul de tată pentru copilul nostru. I-am sugerat să îl ia pe fiul nostru, Mihai, să locuiască cu el, dar a refuzat pentru că noua lui soție, Carolina, este împotrivă.
Fiul meu, Petru, a crescut fără tată, ceea ce a modelat inevitabil personalitatea lui. Tatăl său a plecat pentru că „nu putea suporta rutina și responsabilitatea prea mare.” Ca și cum eu, o fată cu trei ani mai tânără, știam mai multe despre responsabilitate decât el. L-am crescut pe Petru singură, m-am ocupat de el și l-am pregătit pentru viață. Și cum s-a terminat? Petru s-a căsătorit de tânăr.
