Mă numesc Viorica și, după o viață de sacrificii pentru familie, am ajuns să simt că nu mai am un loc al meu. După ce relația cu nora mea s-a deteriorat, am decis să mă mut temporar la fiica mea, dar nici acolo nu am găsit liniștea pe care o speram. Povestea mea este despre dorința de apartenență, neînțelegerile dintre generații și lupta de a nu deveni o povară pentru cei dragi.
După ce soțul meu, Gheorghe, a murit, fiica mea, Irina, mi-a propus să mă mut la ea. Am acceptat, dar nu știa că tocmai apropierea de familie mă speria cel mai tare. Povestea mea este despre singurătate, dor, și teama de a nu deveni o povară pentru cei dragi.
Mă numesc Raluca și povestea mea începe într-o seară ploioasă, când am aflat că fratele meu, Vlad, nu se va mai întoarce acasă. Viața noastră de familie s-a schimbat radical, iar eu am fost nevoită să port pe umeri povara așteptărilor și a durerii. Între dorința de a-mi urma visul de a studia la București și nevoia de a-mi susține mama, am învățat ce înseamnă cu adevărat sacrificiul.
În plus, trebuie să am grijă de curte, să hrănesc animalele, să aduc apă de la fântână și să aprind soba… Când vin rudele în vizită, totul trebuie adus din pivniță.
„Ascultă-mă, Nathan…” șopti mama lui. Fiecare cuvânt era o luptă. Boala îi consuma încet viața. Zăcea în pat, emaciată. Nathan abia o mai recunoștea. Fusese întotdeauna înaltă, puternică și zâmbitoare. Dar acum… „Nathan, te rog, nu o părăsi pe Aria… Are nevoie de îngrijire. Nu e ca ceilalți…”
