M-am simțit mereu ca o umbră în propria familie, mereu în umbra fratelui meu, mereu cea care trebuia să tacă și să accepte. Când mama s-a îmbolnăvit grav, toți au presupus că eu voi renunța la viața mea pentru a avea grijă de ea, deși niciodată nu am fost copilul preferat. Decizia mea de a spune „nu” a declanșat o furtună care a scos la iveală răni vechi și adevăruri nespuse.
„Parcă eram invizibilă pentru ea,” se plângea Emilia prietenei sale, Ioana. „Credeam că familia înseamnă mai mult.”
Nu am ținut niciodată ranchiună împotriva cuiva în viața mea, cu excepția poate a fostei mele soacre. M-a tratat îngrozitor. Am întâlnit și alte personalități neplăcute, dar doamna Popescu este cu adevărat unică. Chiar și acum, doar gândindu-mă la ea, mă simt neliniștită, deși nu am mai avut contact cu ea de ani de zile. Iată cum s-a desfășurat totul.
Acum că suntem adulți, fratele meu are o familie cu doi copii, iar eu sunt încă singură și în căutare. Păstrăm legătura fără să încetinim ritmul vieților noastre aglomerate. Uneori, Andrei îmi cere ajutor, dar de data asta a fost diferit.
Nu am ținut niciodată ranchiună împotriva cuiva în viața mea, cu excepția poate a fostei mele soacre. M-a tratat îngrozitor. Am întâlnit și alte personalități neplăcute, dar doamna Popescu este cu adevărat unică. Chiar și acum, doar gândindu-mă la ea, mă simt neliniștită, deși nu am mai avut contact cu ea de ani de zile. Iată cum s-a desfășurat totul.
Prima dată când a depus cererea de divorț, eram doar un copil mic, iar tatăl meu a trebuit să plătească pensie alimentară ani de zile. Ne vedeam ocazional, dar rănile emoționale erau adânci.
