Totul a început cu o întrebare care m-a durut mai mult decât aș fi crezut. După divorț, prietena mea, Irina, a început să-mi pună la îndoială situația financiară, iar printre cuvintele ei am simțit invidie și neînțelegere. Povestea mea este despre lupta interioară, despre cum să-mi păstrez demnitatea și să găsesc o cale de a vorbi despre subiecte delicate fără să pierd nici pe mine, nici prietenia noastră.
După 30 de ani în care am fost soția lui Radu și mama copiilor noștri, am rămas singură, la 58 de ani, într-o casă prea mare și prea tăcută. Povestea mea este despre redescoperirea propriei identități, despre curajul de a trăi pentru mine însămi, după o viață dedicată altora. Întrebarea care mă macină: cine sunt eu, când nu mai sunt „soția cuiva” sau „mama cuiva”?
La 65 de ani, am ajuns să mă întreb dacă mai are rost să rămân într-o căsnicie care nu mă mai împlinește. După o viață trăită alături de Ana, am descoperit sentimente neașteptate pentru o altă femeie, ceea ce m-a pus în fața unor alegeri dureroase. Povestea mea este despre curajul de a te regăsi când toți cred că e prea târziu și despre prețul pe care îl plătești pentru fericire.
