Într-o zi de toamnă, fiica mea, Irina, mi-a spus că trebuie să mă mut la azil. Am simțit cum întreaga mea viață, cu toate amintirile și dragostea pe care am trăit-o alături de soția mea, se destramă. Povestea mea este despre lupta dintre dorința de a rămâne acasă și presiunea familiei de a mă desprinde de trecut.
Am trăit toată viața cu convingerea că tata m-a abandonat, dar o cutie cu scrisori vechi mi-a răsturnat întreaga lume. Descoperirea adevărului m-a forțat să-mi confrunt mama, să-mi reevaluez copilăria și să caut răspunsuri la întrebări dureroase. Povestea mea este despre minciuni, iertare și curajul de a privi în față propriul trecut.
Sunt Vlad, tată a două fete minunate, dar după divorțul de Ana, viața mea s-a transformat într-o luptă continuă pentru a rămâne prezent în viețile lor. Fetele mele, Mara și Ilinca, par să se îndepărteze de mine cu fiecare zi, iar eu mă simt tot mai neputincios în fața acestei distanțe. Povestea mea e despre dor, vinovăție și încercarea disperată de a reconstrui o relație pe care nu vreau să o pierd.
Până la vârsta de trei ani, am crezut că numele meu era „Dovlecel.” De ce? Pentru că așa mă numea tatăl meu. Pe măsură ce am crescut și am devenit adolescentă, acest apelativ afectuos a căpătat o altă semnificație, pe măsură ce am început să văd complexitățile comportamentului tatălui meu.
Cu greu o mai recunosc pe fiica mea, Gabriela. Nu am avut niciodată conflicte și ne-am înțeles întotdeauna perfect. Dar totul s-a schimbat după căsătoria ei.
