Într-o singură zi, viața mea s-a transformat într-un coșmar: soțul meu, Mihai, a murit pe neașteptate, iar copiii lui m-au alungat din casa noastră. Am rămas singură, fără sprijin, trăind cu amintirile și încercând să găsesc puterea de a merge mai departe. Povestea mea este despre pierdere, trădare și lupta de a-mi regăsi demnitatea într-o lume care pare să mă fi uitat.
Vara aceasta am trăit-o între patru pereți, având grijă de nepoți, convinsă că ajut familia. În loc de recunoștință, am primit răceală și reproșuri, iar durerea mea a rămas nevăzută. Povestea mea este despre sacrificiu, neînțelegere și ce rămâne atunci când familia uită să iubească.
Sunt Maria, am 55 de ani și încerc să găsesc echilibrul între dragostea pentru soțul meu și granițele într-o familie recompusă. Fiecare sâmbătă aduce în casa mea valuri de zgomot, tensiune și cuvinte nespuse, când fiica vitregă, Iulia, și copiii ei ne vizitează. În acest haos, mă pierd pe mine însămi și mă întreb dacă voi reuși vreodată să-mi găsesc locul.
Sunt Maria, am 67 de ani și mă simt mai singură ca niciodată, după ce copiii mei mi-au spus că nu pot locui cu ei. Povestea mea e despre dorința de apartenență, despre frica de a fi o povară și despre cum e să-ți cauți locul când familia ta nu te mai vrea aproape. Întrebarea care mă macină: ce faci când casa ta nu mai e acolo unde sunt cei dragi?
