Am trăit ani de zile cu un gol în suflet, ascunzându-mă în spatele succesului profesional, dar mereu cu gândul la sora mea, Irina, pe care am pierdut-o din cauza orgoliului și a tăcerii. Încercarea mea de a reface legătura cu ea m-a pus față în față cu adevăruri dureroase despre familie, singurătate și regrete. Povestea mea e despre cât de greu e să spui ‘iartă-mă’ și cât de ușor poți pierde totul dacă nu o faci la timp.
De când mă știu, am trăit în umbra surorii mele, Irina. Mama nu a încetat niciodată să-mi amintească, subtil sau direct, că trebuie să fiu ca ea, să-i port de grijă, să-i fiu sprijin. Povestea mea e despre lupta cu așteptările familiei, despre vinovăție, revoltă și căutarea propriei identități.
Mă numesc Irina și trăiesc între două lumi: cea a propriei mele familii și cea a surorii mele, care pare să nu se descurce niciodată singură. Într-o seară, când soțul meu, Vlad, a găsit frigiderul gol după ce sora mea, Alina, și copiii ei au plecat, am fost pusă în fața unei alegeri imposibile. Povestea mea e despre vinovăție, sacrificiu și întrebarea dacă poți fi cu adevărat sprijin pentru toți fără să te pierzi pe tine.
M-am întors în apartamentul pe care îl împărțeam cu sora mea, Lia, și soțul ei, după ce am rămas fără locuință. Întoarcerea mea a declanșat conflicte mocnite, iar Lia m-a acuzat că sunt motivul pentru care soțul ei a cerut divorțul. Povestea mea e despre vină, familie și adevăruri pe care nu vrem să le recunoaștem.
Sunt Mariana și, după ani de muncă în Italia, am realizat că sacrificiile mele pentru fiicele mele le-au transformat în rivale, nu în surori. Întoarsă acasă pentru o vară, am fost pusă față în față cu adevărul dureros: ajutorul meu financiar a alimentat conflicte și resentimente. Acum, mă întreb dacă nu e timpul să-mi trăiesc propria viață, chiar dacă asta înseamnă să le las pe ele să-și poarte singure de grijă.
