Într-o noapte rece de februarie, am auzit-o pe mama plângând în camera de la etaj și am știut că viața noastră nu va mai fi niciodată la fel. Povestesc cum, deși am fost mereu sceptică față de credință, am găsit în rugăciune forța de a o îngriji pe mama, chiar și atunci când simțeam că mă prăbușesc. Povestea mea e despre frică, neputință, dar și despre speranța care răsare când nu mai ai nimic altceva la ce să te agăți.