Am crescut într-o familie în care tăcerea era mai grea decât orice ceartă. Când tatăl meu a plecat, am simțit că lumea mea se prăbușește, dar credința și rugăciunea m-au ajutat să găsesc puterea de a merge mai departe. Povestea mea este despre cum am învățat să iert și să sper, chiar și atunci când totul părea pierdut.
Într-o seară de iarnă, soțul meu, Vlad, mi-a spus că nu mă mai iubește. Am rămas singură cu doi copii mici, încercând să înțeleg unde am greșit și cum să merg mai departe. Povestea mea este despre trădare, durere, dar și despre puterea de a te regăsi când totul pare pierdut.
M-am născut într-o maternitate din Iași, iar la doar câteva ore după ce am deschis ochii pentru prima dată, am fost lăsat singur, fără nicio mângâiere de la părinții mei. Diagnosticul meu – o boală genetică rară – a fost motivul pentru care am ajuns să cresc printre străini, într-un sistem care nu știe să iubească. Povestea mea este despre lupta cu respingerea, dorința de apartenență și căutarea disperată a unui sens într-o lume care nu m-a vrut niciodată cu adevărat.
În acea zi, sărbătoream ziua de naștere a socrului meu împreună cu soțul și fiica mea. Ne simțeam minunat în cercul nostru restrâns. Cătălin era într-o dispoziție fantastică, glumind și povestind amintiri amuzante din copilăria și tinerețea sa. Singurul care lipsea era fiul nostru. După un prânz delicios, eu și Naomi am decis să-i conducem pe socrii mei acasă. Soțul meu s-a întors la casa noastră. După accident, nu poate merge prea mult timp.
