Într-o noapte rece de noiembrie, am fost alungată din casa în care am iubit și am suferit zece ani, de copiii soțului meu. Am simțit că totul s-a sfârșit, dar am descoperit că viața are resurse nebănuite chiar și atunci când crezi că nu mai ai nimic. Povestea mea este despre trădare, curaj și renaștere, și despre cum poți găsi lumină chiar și când totul pare pierdut.
Sunt Elena, o femeie care a crezut mereu că familia înseamnă sprijin necondiționat. După ce am rămas văduvă, fiica mea, Irina, mi-a propus să mă mut într-o garsonieră pentru ca ea să poată închiria apartamentul nostru de pe Bulevardul Unirii. Povestea mea este despre lupta de a-mi păstra demnitatea și locul în propria viață, între dorința de a ajuta și teama de a fi dată la o parte.
Partenerul meu a fost crescut de bunicul său după ce și-a pierdut părinții. Acum, ca văduvă recentă, mă simt obligată să-l ajut pe Bunicul Ion, care nu are pe nimeni altcineva. Dar povara financiară devine insuportabilă.
Din păcate, soțul meu iubit, Andrei, a decedat. Tocmai sărbătorisem împreună ziua lui de naștere de 40 de ani, iar plecarea sa bruscă m-a lăsat pe mine, Ariana, o mamă văduvă cu doi copii mici, Maria și Alexandru, luptând să găsim o cale de a merge mai departe. Acum, părinții lui Andrei au anunțat că intenționează să se mute la noi acasă, adăugând complexitate durerii noastre.
După ce s-a pensionat acum cinci ani dintr-o carieră intensă în organizarea de evenimente, Ecaterina s-a găsit la o răscruce de drumuri în viață. Rămânând văduvă acum trei ani, a dat recent peste o șansă pentru un nou început alături de Mihai, și el văduv. Totuși, copiii ei, Iulia și Daniel, se opun categoric acestei decizii. Este călătoria Ecaterinei în căutarea fericirii în fața opoziției familiale, o mărturie a complexității navigării prin capitolele secunde ale vieții.
