Când fiica mea a apărut la ușă cu un troler, cu băiatul de mână și cu ochii umflați de plâns, am știut că nimic nu va mai fi la fel în casa mea. Am vrut să o salvez, dar foarte repede am simțit că îmi pierd liniștea, spațiul și locul meu, iar ea a început să se simtă din nou un copil certat pentru orice. Am ajuns să ne rănim din nimic, până când am înțeles că, dacă nu punem reguli clare, nu ne vom pierde doar răbdarea, ci și una pe alta.