Ani de zile am muncit în Italia, visând la o casă mare pe dealul copilăriei mele, unde să-mi adun familia. Când, în sfârșit, am ridicat casa și mi-am chemat fiul și nora să locuiască împreună cu mine, am descoperit că visul meu nu era și al lor. Povestea mea e despre sacrificiu, dezrădăcinare și întrebarea dureroasă: pentru cine ne trăim, de fapt, viața?
Într-o seară tensionată, am fost pus față în față cu propriile mele limite, când tatăl meu mi-a cerut să aleg între visul meu și datoria față de familie. Povestea mea este despre lupta dintre dorință și obligație, despre cum am pierdut și am câștigat în același timp. Întrebarea care mă bântuie și azi: oare am ales corect?
Povestea mea începe cu o revelație dureroasă: am trăit mai mult pentru alții decât pentru mine însămi. Între sacrificiile făcute pentru fiul meu și nepoții mei, am uitat să îmi urmez propriile visuri. Acum, la apusul vieții, mă întreb dacă mai este timp să îmi găsesc fericirea personală.
În ciuda talentului său, mama nu a reușit niciodată să se conecteze cu vreun regizor din lumea teatrului. Totul era mereu greșit în opinia ei. Colegii ei actori puteau să-i audă nemulțumirile în cuvintele ei.
Adesea, ne ia ani de zile să realizăm că nu ne-am trăit viața așa cum am fi vrut cu adevărat. Această realizare poate veni prea târziu, lăsându-ne cu regrete și visuri neîmplinite.
