„Când Fosta Mea Soacră a Aflat că Mă Recăsătoresc, a Cerut Jumătate din Banii de pe Casă”

L-am cunoscut pe Radu în al doilea an de facultate. Amândoi studiam administrarea afacerilor și ne-am legat rapid datorită visurilor noastre comune de a începe propria companie într-o zi. Radu era fermecător, inteligent și avea un mod de a mă face să mă simt cea mai importantă persoană din lume. Ne-am căsătorit imediat după absolvire, plini de speranță și entuziasm pentru viitorul nostru.

Radu și cu mine proveneam din medii modeste. Părinții mei erau muncitori, dar nu aveau prea mult de oferit, așa că închiriam un apartament mic într-un cartier mai puțin ideal. Radu, pe de altă parte, moștenise o casă de la tatăl său decedat. Tatăl său divorțase de mama lui Radu, Elena, cu ani în urmă, lăsând-o să-l crească singură pe Radu. Elena era o femeie dificilă, ca să spunem așa. Era controlatoare, manipulatoare și părea mereu să aibă ceva de reproșat.

Din momentul în care ne-am căsătorit, Elena a făcut clar că nu mă aprobă. Făcea comentarii răutăcioase despre educația mea și critica constant gătitul meu, curățenia și chiar alegerile mele profesionale. Radu încerca să medieze, dar era clar că mama lui avea o influență puternică asupra lui.

În ciuda interferențelor constante ale Elenei, Radu și cu mine am reușit să ne construim o viață împreună. Amândoi am muncit din greu și în cele din urmă am economisit suficient pentru a începe propria noastră mică afacere. Lucrurile mergeau bine până când Radu a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer. Boala a progresat rapid și într-un an, el nu mai era.

Eram devastată. Pierderea lui Radu a fost cel mai greu lucru pe care l-am experimentat vreodată. Dar trebuia să merg mai departe. Trebuia să mențin afacerea noastră în funcțiune și să mă asigur că casa în care locuiam—casa pe care Radu o moștenise—era îngrijită.

Câțiva ani mai târziu, l-am cunoscut pe Andrei. Era amabil, înțelegător și tot ce aveam nevoie pentru a mă vindeca după pierderea lui Radu. Ne-am îndrăgostit și am decis să ne căsătorim. Când Elena a aflat despre logodna mea cu Andrei, a fost furioasă. A apărut la ușa mea într-o seară, cerând să vorbească cu mine.

„Nu ai dreptul să te recăsătorești,” a scuipat ea imediat ce am deschis ușa. „Acea casă aparține familiei lui Radu, nu ție.”

Eram uluită. „Elena, Radu mi-a lăsat casa prin testament. Este legal a mea.”

„Asta nu contează,” a replicat ea nervoasă. „Nu ai fi avut acea casă dacă nu era fiul meu. Îmi datorezi jumătate din valoarea ei.”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. „Elena, înțeleg că ești în doliu, dar asta nu este corect.”

„Corect?” a râs ea amar. „Viața nu este corectă. Crezi că poți pur și simplu să mergi mai departe și să-l uiți pe Radu? Îmi datorezi.”

Am încercat să raționez cu ea, dar era inutil. Elena era hotărâtă să-mi facă viața cât mai dificilă posibil. A intentat un proces împotriva mea, susținând că are dreptul la jumătate din valoarea casei pentru că fusese în familia ei de generații.

Bătălia legală a fost lungă și epuizantă. M-a secătuit emoțional și financiar. În cele din urmă, instanța a decis în favoarea Elenei. Am fost forțată să vând casa și să-i dau jumătate din încasări.

Pierderea casei a fost ca și cum l-aș fi pierdut pe Radu din nou. A fost un memento dureros al tuturor lucrurilor pe care le-am pierdut și pe care nu le voi mai recupera niciodată. Andrei a încercat să mă consoleze, dar era doar atât de mult ce putea face.

Pe măsură ce ne-am mutat într-un nou apartament, nu puteam să nu simt un profund sentiment de nedreptate. Elena îmi luase ceva prețios și nu puteam face nimic în privința asta.

Viața a continuat, dar cicatricile au rămas. De fiecare dată când mă gândeam la Radu și la viața pe care o construisem împreună, simțeam un val de tristețe și furie. Acțiunile Elenei au lăsat o amprentă permanentă pe inima mea.