Din Viața Reală: „Bunicul s-a Supărat pe Nepotul Său. Băiatul Este Abia în Clasa a Doua”

Era o după-amiază răcoroasă de toamnă când Bunicul Ion a decis să-și viziteze fiica, Maria, și familia ei. Tocmai culesese un coș de mere din livada sa și s-a gândit că ar fi frumos să le împartă cu cei dragi. Pe măsură ce urca pe alee, simțea un val de nostalgie și căldură, amintindu-și de vremurile când Maria era doar o fetiță.

Maria l-a întâmpinat cu o îmbrățișare caldă și l-a invitat în casă. „Tată, e atât de bine să te văd! Intră, intră. Andrei va fi încântat să te vadă,” i-a spus ea, conducându-l spre bucătărie unde tocmai terminase de copt o plăcintă.

Bunicul Ion a pus coșul cu mere pe tejghea și s-a așezat la masa din bucătărie. „Acestea sunt de la mărul cel vechi din spate. M-am gândit că ți-ar plăcea,” a spus el zâmbind.

Maria i-a zâmbit înapoi, „Mulțumesc, tată. Arată minunat. Andrei le va adora.”

Pe măsură ce se așezau să povestească, Bunicul Ion a început să împărtășească povești din tinerețea sa, aventuri și lecții învățate. Maria asculta cu atenție, bucurându-se de momentele rare de conexiune cu tatăl ei.

Chiar atunci, ușa din față s-a deschis scârțâind și a intrat Andrei, în vârstă de șapte ani, proaspăt venit de la școală. Ochii i s-au luminat când și-a văzut bunicul. „Bunicule Ion!” a exclamat el, alergând să-l îmbrățișeze.

„Hei, campionule!” i-a răspuns Bunicul Ion, mângâindu-i părul lui Andrei. „Cum a fost la școală azi?”

Fața lui Andrei s-a întristat puțin. „A fost bine, cred,” a murmurat el.

Bunicul Ion a observat schimbarea în comportamentul lui Andrei și a întrebat: „Ce s-a întâmplat, băiete?”

Andrei a ezitat pentru un moment înainte de a spune: „Am avut probleme azi. Învățătoarea a spus că nu am fost atent în clasă.”

Expresia Bunicului Ion s-a întunecat. „Andrei, știi cât de important este să fii atent la școală. Trebuie să te concentrezi și să dai tot ce ai mai bun.”

Andrei s-a uitat în jos la picioarele sale, simțindu-se rușinat. „Îmi pare rău, bunicule. O să încerc mai mult.”

Maria a intervenit blând: „Tată, e doar un copil. Încă învață.”

Dar Bunicul Ion nu s-a lăsat ușor convins. „Când eram de vârsta ta, Andrei, trebuia să merg kilometri întregi până la școală și tot reușeam să fiu atent. Voi aveți mult mai ușor acum.”

Ochii lui Andrei s-au umplut de lacrimi. Nu înțelegea de ce bunicul său era atât de supărat pe el. Întotdeauna îl admirase și voia să-l facă mândru.

Simțind tensiunea, Maria a încercat să schimbe subiectul. „Tată, de ce nu mâncăm toți o felie de plăcintă? Ne va înveseli pe toți.”

Dar Bunicul Ion deja se ridicase în picioare, cu fața severă. „Cred că e mai bine să plec acum,” a spus el brusc.

„Tată, te rog nu pleca,” l-a rugat Maria.

Dar Bunicul Ion era hotărât. „Am nevoie de timp să mă gândesc,” a spus el înainte de a ieși pe ușă.

Andrei și-a privit bunicul plecând, simțind un amestec de confuzie și tristețe. Nu înțelegea de ce bunicul său era atât de supărat pe el pentru ceva ce părea atât de mic.

Zilele s-au transformat în săptămâni și Bunicul Ion nu a mai vizitat. Maria a încercat să-l sune, dar mereu avea o scuză pentru a nu veni. Andrei își dorea foarte mult să-și vadă bunicul și întreba adesea când îl va revedea.

Într-o seară, în timp ce Maria îl punea pe Andrei la culcare, el a întrebat-o: „Mamă, de ce nu mă mai iubește Bunicul Ion?”

Inima Mariei s-a frânt la această întrebare. L-a îmbrățișat strâns pe Andrei și i-a șoptit: „Oh dragule, bunicul te iubește foarte mult. Doar că… e puțin demodat și uneori nu înțelege lucrurile așa cum le înțelegem noi.”

Andrei a dat din cap dar nu părea convins. A adormit cu inima grea, dorindu-și legătura pe care o avusese odată cu bunicul său.

Lunile au trecut și distanța dintre Bunicul Ion și familia sa doar s-a mărit. Relația odată caldă și iubitoare devenise rece și distantă. Andrei continua să se străduiască la școală, sperând că într-o zi bunicul său se va întoarce și va fi mândru de el.

Dar acea zi nu a venit niciodată.