Secretul din spatele cafelei sărate a lui Andrei

Ploua torențial în acea dimineață de noiembrie când am găsit scrisoarea. Stăteam în bucătărie, cu o ceașcă de cafea în mână, privind cum picăturile de ploaie se loveau de geam. Încă nu mă obișnuisem cu ideea că Andrei nu mai era. Totul părea un vis urât din care așteptam să mă trezesc.

Andrei avea un obicei ciudat, pe care nu l-am înțeles niciodată: își punea sare în cafea. Îl tachinam mereu pentru asta, iar el râdea și spunea că așa îi place lui. Dar acum, fără el, fiecare dimineață părea incompletă fără acel ritual bizar.

În acea zi, am decis să fac curat prin lucrurile lui. Am găsit o cutie veche, prăfuită, ascunsă în colțul dulapului. Curiozitatea m-a împins să o deschid. Înăuntru erau scrisori, fotografii și o agendă veche. Am început să citesc una dintre scrisori și am simțit cum inima mi se strânge.

„Dragă Andrei,” începea scrisoarea, „știu că nu-ți place cafeaua amară, dar îți mulțumesc că o bei așa pentru mine.” Era semnată de Maria, o femeie despre care nu știam nimic. Am simțit cum un val de gelozie și confuzie mă cuprindea. Cine era Maria și ce legătură avea cu Andrei?

Am continuat să citesc și am aflat că Maria fusese prima iubire a lui Andrei. Se cunoscuseră în facultate, dar destinul i-a despărțit. Ea plecase în străinătate pentru studii, iar Andrei rămăsese aici, în România. Într-o altă scrisoare, Maria îi povestea despre cum obișnuiau să bea cafea împreună dimineața și cum ea îi punea sare în cafea din greșeală.

„Îmi amintesc cum râdeai de mine pentru asta,” scria ea. „Dar ai continuat să bei cafeaua sărată doar ca să mă faci fericită.”

Am simțit cum lacrimile îmi curgeau pe obraji. Andrei păstrase acest obicei ca un omagiu adus unei iubiri pierdute. Dar de ce nu mi-a spus niciodată? De ce a ales să păstreze acest secret?

În acea seară, am stat pe canapea cu agenda lui Andrei în mână. Am citit fiecare pagină, fiecare notiță pe care o făcuse de-a lungul anilor. Erau gânduri despre viață, despre noi și despre Maria. Într-o notiță scrisese: „Patricia nu știe despre Maria și poate e mai bine așa. Nu vreau să-i rănesc inima.”

Am simțit cum durerea pierderii lui Andrei se amesteca cu durerea descoperirii acestui secret. M-am întrebat dacă l-am cunoscut cu adevărat pe omul cu care mi-am petrecut viața.

A doua zi dimineață, am făcut cafeaua și am adăugat un praf de sare. Am simțit gustul ciudat al cafelei sărate și am zâmbit amar. Era ca și cum Andrei era acolo, lângă mine.

În timp ce beam cafeaua, m-am gândit la sacrificiile pe care le facem pentru cei pe care îi iubim. Poate că Andrei nu mi-a spus niciodată despre Maria pentru că voia să protejeze ceea ce aveam noi doi. Sau poate că pur și simplu nu a găsit momentul potrivit.

Acum, când mă gândesc la el, nu pot să nu mă întreb: câte alte secrete ascundem noi față de cei dragi? Și dacă le-am dezvălui, ar schimba asta ceva? Ar face dragostea noastră mai puternică sau ar distruge-o?

În cele din urmă, am ales să păstrez secretul lui Andrei doar pentru mine. Era un mod de a-l onora și de a-i respecta memoria. Dar întrebarea rămâne: câte alte povești nespuse se ascund în viețile noastre? Și suntem pregătiți să le descoperim?