„Mamă, această mâncare este groaznică,” a exclamat ginerele. Le este prea jenant să-ți spună, dar această mâncare este insuportabilă

În fiecare duminică, respectând o tradiție de familie de lungă durată, surorile Victoria și Zoia mergeau la casa mamei lor, Corina, situată într-un cartier rezidențial, pentru ceea ce trebuia să fie o cină de familie plăcută. Corina, văduvă de cinci ani, găsea consolare și bucurie în aceste întâlniri săptămânale, investindu-și sufletul în pregătirea a ceea ce credea că sunt mese elaborate și delicioase pentru fiicele ei și familiile acestora.

Victoria, cea mai mare dintre cele două, venea de obicei cu soțul ei, Petru, și cei doi copii ai lor. Zoia, mai tânără și mai directă, sosea adesea cu soțul ei, Bogdan, cunoscut pentru sinceritatea sa brută, dar cu intenții bune. Surorile apreciau eforturile mamei lor, dar, în timp, dezvoltaseră o anumită rezistență la experimentele ei culinare care, în ciuda entuziasmului Corinei, erau adesea mai puțin plăcute.

Într-o duminică deosebit de memorabilă, aerul era încărcat cu aroma a ceva necunoscut pe măsură ce Victoria și Zoia pășeau în casa copilăriei lor. Corina, mereu entuziastă, i-a condus pe toți în sala de mese, unde mesele erau acoperite cu capace opace.

„Astăzi am pregătit ceva special!” a anunțat Corina cu un zâmbet larg.

Când capacele au fost ridicate, un val de mirosuri amestecate și puternice a umplut camera. Felul principal părea să fie o caserolă de un fel, cu o crustă de o nuanță de maro neliniștitoare. Garniturile includeau un budincă cu o textură ciudată și o salată care părea să aibă prea multe ingrediente în conflict.

Cina a început cu zâmbete politicoase și tensionate. Petru, mereu diplomat, a complimentat salata pentru „combinația unică de arome”, în timp ce copiii pipăiau precaut mâncarea. Bogdan, însă, s-a mândrit întotdeauna cu sinceritatea sa, iar astăzi nu avea să facă o excepție.

„Mamă, această mâncare este groaznică,” a exclamat Bogdan, incapabil să-și ascundă dezgustul mai mult timp. Masa a căzut într-o tăcere grea. Furculița Corinei a rămas suspendată în aer, zâmbetul ei clătinându-se.

Zoia i-a aruncat lui Bogdan o privire ascuțită, obrajii ei înroșindu-se de jenă. „Bogdan!” a șoptit ea printre dinți.

„Nu, serios, Corina, îmi pare rău, dar… nu este bun,” a continuat Bogdan, neobservând disconfortul crescând în jurul mesei. „Cred că ar fi timpul să vorbim despre a avea cinele pregătite de un catering sau să ieșim în oraș duminicile.”

Ochii Corinei s-au umplut de lacrimi în timp ce privea în jurul mesei, căutând orice formă de dezacord cu cuvintele dure ale lui Bogdan. Victoria a încercat să salveze situația, bâlbâind o apărare slabă despre „gusturi dobândite” și „dragostea mamei în fiecare fel de mâncare”, dar paguba era făcută.

Restul mesei a trecut într-o tăcere inconfortabilă. Corina s-a retras mai devreme, pretextând că face curățenie în bucătărie. Surorile și familiile lor au plecat curând după aceea, schimbând rămas-bunuri stânjenitoare.

Duminica următoare, Corina le-a sunat pe Victoria și Zoia, vocea ei tremurând la telefon. „Cred că ar fi mai bine să facem o pauză de la cinele noastre de duminică pentru o vreme,” a sugerat ea, încercând să-și ascundă rănile.

Surorile au fost de acord cu reticență, știind că inima mamei lor era frântă, dar și ușurate în secret să scape de calvarul unei alte mese. Tradiția care odinioară îi adunase pe toți acum lăsa un gust amar în gurile lor, un memento al cât de fragile pot fi legăturile de familie când se confruntă cu adevărul inconfortabil.

De atunci, duminicile pentru Corina au fost ca oricare altă zi, mai liniștite și mai singuratice, pe măsură ce răsfoia cărțile de rețete, paginile pătate cu fantoma tradițiilor de familie acum pierdute.