„O casă perfectă nu are loc pentru haos”
Naomi aruncă o privire la ceas în timp ce împacheta ultimele lucruri ale Zoey într-o valiză roz mică. Numerele digitale păreau să o batjocorească, apropiindu-se de ora plecării. Îi promisese Alexei, soacra sa, că o va aduce pe Zoey la sărbătoarea de 70 de ani a acesteia sâmbătă. Deși Naomi o iubea pe Alexa, gândul de a călători cu Zoey, în vârstă de doi ani, o umplea de groază.
Casa Alexei era ca scoasă dintr-o revistă, fiecare obiect meticulos așezat, fiecare cameră un testament al dedicării sale neclintite pentru ordine. Naomi își amintea ultima vizită, cum ochii Alexei o urmăreau pe Zoey, de parcă micuța ar fi fost un tornadă gata să-i distrugă lumea impecabilă.
Pe măsură ce porniră la drumul de trei ore către casa Alexei din suburbii, Zoey era deja neliniștită, micile ei picioare lovind spătarul scaunului lui Nathan. Nathan, soțul Naomi, încerca să o liniștească pe Zoey cu cântecele și jocurile ei preferate, dar răbdarea copilului era pe sfârșite.
La sosire, atmosfera era tensionată. Zâmbetul Alexei era crispat pe măsură ce îi conducea înăuntru, ochii ei scanând-o pe Zoey ca un vultur care își urmărește prada. Casa era impecabilă, ca întotdeauna, suprafețele străluceau și aerul era plin de un parfum subtil de lavandă și lămâie.
Petrecerea de ziua de naștere era un eveniment restrâns, doar familia apropiată, inclusiv fratele lui Nathan, George, și tatăl său, Harold. Adulții socializau, în timp ce Zoey devenea din ce în ce mai iritabilă, constrânsă de granițele invizibile ale casei perfecte a Alexei.
Cina a fost servită, și Naomi a încercat să o hrănească pe Zoey, dar copilul refuza să mănânce, ochii începând să i se umple de lacrimi. Încercările Naomi de a o liniști doar păreau să escaladeze situația. Plânsetele Zoey deveneau tot mai puternice, răsunând pe pereții sufrageriei.
Fața Alexei devenise mai palidă cu fiecare țipăt pe care Zoey îl emitea. „Poate Zoey are nevoie de puțin aer proaspăt,” a sugerat Naomi, vocea ei fiind un amestec de scuze și disperare.
„Nu, las-o așa,” a răspuns Alexa brusc, privirea ei fixată pe Zoey. „Trebuie să învețe să se comporte.”
Tensiunea de la masă era palpabilă. Nathan a încercat să intervină, sugerând să deschidă cadourile pentru a distrage atenția Zoey, dar Alexa a respins ideea, insistând să își termine masa. Restul serii a trecut într-un vârtej de tăceri incomode și zâmbete forțate.
Pe măsură ce noaptea se apropia de sfârșit, Naomi își strângea lucrurile Zoey, cu inima grea. Sperase că vizita va reduce distanța dintre ea și Alexa, arătându-i că spiritul vibrant al Zoey era ceva de prețuit, nu de temut.
În mașină, Nathan i-a strâns mâna Naomi. „Îmi pare rău, draga mea. A fost mai greu decât credeam,” a murmurat el.
Naomi a dat din cap, privind pe fereastră la luminițele stradale care treceau. „Poate unele case nu sunt destinate copiilor,” a șoptit înapoi, o lacrimă curgându-i pe obraz.
Drumul înapoi a fost liniștit, fiecare kilometru îndepărtându-i de casa perfectă a Alexei, dar nu și de dezamăgirea care persista în aer.