„Am Crezut că Sunt Norocoasă să Am o Soacră Până Când a Început să Pună Întrebări”

Când l-am întâlnit prima dată pe Andrei, am fost imediat atrasă de el. Era genul de bărbat care putea lumina o cameră cu prezența sa. Chipeș, inteligent și cu un simț al umorului care putea face pe oricine să râdă, părea să fie alegerea perfectă. Ne-am întâlnit la petrecerea unui prieten comun și, din momentul în care am început să vorbim, am fost captivată. Andrei avea un mod de a face chiar și cele mai banale subiecte să pară fascinante. Aș fi putut să-l ascult ore în șir în timp ce împărtășea fapte interesante despre istorie, știință și tot ce era între ele.

Relația noastră a progresat rapid. În câteva luni, eram inseparabili. Ne petreceam weekendurile explorând locuri noi, încercând restaurante noi și bucurându-ne pur și simplu de compania celuilalt. Nu a trecut mult timp până când Andrei m-a prezentat familiei sale. Mama lui, Elena, era o femeie caldă și primitoare care m-a făcut să mă simt acasă imediat. Am crezut că sunt norocoasă să am o soacră atât de minunată.

La început, totul era perfect. Elena și cu mine ne înțelegeam bine și părea sincer fericită că fiul ei găsise pe cineva care îl făcea fericit. Ne invita adesea la cină și petreceam ore întregi vorbind și râzând împreună. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trecea, am început să observ o schimbare în comportamentul Elenei.

A început cu lucruri mici. Îmi punea întrebări despre familia mea, despre jobul meu și despre relațiile mele anterioare. La început, nu am dat prea mare importanță. Până la urmă, era firesc să fie curioasă despre femeia cu care se întâlnea fiul ei. Dar pe măsură ce întrebările deveneau mai personale și intruzive, am început să mă simt inconfortabil.

Într-o seară, în timp ce Andrei era în altă cameră, Elena m-a întrebat dacă am fost vreodată căsătorită. Am fost surprinsă de întrebare, dar am răspuns sincer că nu am fost. Apoi m-a întrebat dacă am copii. Din nou, am răspuns că nu. Următoarea ei întrebare m-a luat prin surprindere: „Plănuiești să ai copii cu Andrei?”

Am simțit un nod în stomac. Nu era că nu mă gândisem la asta; Andrei și cu mine discutasem despre posibilitatea de a avea copii în viitor. Dar tonul Elenei m-a făcut să mă simt ca și cum mă judeca. Am încercat să trec peste și să schimb subiectul, dar ea a insistat.

„Crezi că ești pregătită să fii mamă?” a întrebat ea. „Crescerea copiilor este o mare responsabilitate.”

Am dat din cap, încercând să-mi păstrez calmul. „Da, cred că da.”

Întrebările Elenei au continuat în următoarele săptămâni. Mă suna în timpul zilei pentru a mă întreba despre planurile mele de viitor, situația mea financiară și chiar sănătatea mea. Simțeam că îmi analiza fiecare aspect al vieții, căutând orice motiv pentru a nu mă aproba.

M-am confesat lui Andrei despre cum mă făceau să mă simt întrebările mamei sale. M-a asigurat că Elena avea intenții bune și că doar era protectoare. Dar pe măsură ce timpul trecea, întrebările ei deveneau mai invazive și acuzatoare.

Într-o seară, în timp ce luam cina la casa Elenei, ea a adus în discuție subiectul căsătoriei. „Când plănuiți să vă căsătoriți?” a întrebat ea.

Andrei și cu mine ne-am privit unul pe altul. Discutasem despre căsătorie, dar nu stabilisem încă o dată. „Încă ne dăm seama,” a răspuns Andrei.

Expresia Elenei s-a încruntat. „Trebuie să luați o decizie curând,” a spus ea sever. „Nu puteți continua să vă amânați unul pe altul.”

Am simțit lacrimi în ochi. Era clar că Elena nu aproba relația noastră, iar întrebările ei constante își puneau amprenta asupra mea. Îl iubeam pe Andrei, dar nu știam cât timp mai puteam suporta scrutinul mamei sale.

Pe măsură ce săptămânile se transformau în luni, tensiunea dintre mine și Elena creștea. Andrei încerca să medieze, dar părea doar să agraveze lucrurile. Întrebările Elenei deveneau mai directe și acuzatoare, iar eu începeam să mă simt ca și cum mergeam mereu pe coji de ouă în preajma ei.

În cele din urmă, tensiunea a devenit prea mare pentru relația noastră. Andrei și cu mine am avut o conversație lungă și dureroasă despre viitorul nostru și am realizat amândoi că nu puteam continua așa. Ne iubeam profund, dar interferența constantă a Elenei crease o prăpastie între noi pe care nu o puteam depăși.

În cele din urmă, am decis să ne despărțim. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar știam că era pentru binele nostru. Oricât de mult îl iubeam pe Andrei, nu puteam continua într-o relație în care mă simțeam constant judecată și analizată.

Privind înapoi, îmi dau seama că uneori dragostea nu este suficientă pentru a depăși anumite obstacole. Deși la început am crezut că sunt norocoasă să am o soacră ca Elena, întrebările ei constante au dus în cele din urmă la sfârșitul relației mele cu Andrei.