„În loc să aibă grijă de copilul nostru singur, s-a întors către mama lui: Prietena mea mi-a spus că a fost vina mea”

Ana a fost mereu genul de persoană care pune pe alții pe primul loc. La 29 de ani, era o proaspătă mămică aflată în concediu de maternitate, încercând să navigheze provocările maternității în timp ce menținea o aparență de normalitate în căsnicia ei. A crezut întotdeauna că sprijinirea soțului ei, Mihai, era crucială pentru relația lor. Nu voia să-l împovăreze cu problemele ei, mai ales acum că aveau un fiu nou-născut, Andrei.

Înainte de nașterea lui Andrei, Ana și Mihai aveau o relație relativ lină. Amândoi lucrau cu normă întreagă și împărțeau responsabilitățile casnice. Ana era meticuloasă în a nu-l încărca pe Mihai cu problemele ei, crezând că un soț fericit ar face o casă fericită. Dar după nașterea lui Andrei, totul s-a schimbat.

Nopțile nedormite, hrănirile constante și schimbările nesfârșite de scutece au afectat-o pe Ana. Se simțea epuizată și copleșită, dar tot încerca să țină pasul cu treburile casnice și să fie acolo pentru Mihai. Sperase că el va interveni și va ajuta mai mult cu Andrei, dar acel ajutor nu a venit niciodată.

Mihai părea indiferent la luptele Anei. Își continua rutina ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Mergea la muncă, venea acasă și se aștepta ca cina să fie pe masă. Când Ana îi cerea ajutorul cu Andrei, Mihai spunea adesea că este prea obosit sau că nu știe cum să se descurce cu un bebeluș. În loc să învețe și să încerce, s-a întors către mama lui pentru ajutor.

Mama lui Mihai, Maria, era mai mult decât dispusă să intervină. Îl adora pe Andrei și era fericită să aibă grijă de el ori de câte ori Mihai cerea. Deși Ana aprecia ajutorul Mariei, nu putea scăpa de sentimentul că Mihai își neglija responsabilitățile de tată. Se simțea singură și nesprijinită.

Într-o seară, Ana s-a confesat celei mai bune prietene, Ioana. Și-a deschis sufletul, explicând cum Mihai se baza pe mama lui în loc să intervină ca tată. Ioana a ascultat cu răbdare înainte de a-i oferi perspectiva ei.

„Ana, îmi pare rău să spun asta, dar este parțial vina ta,” a spus Ioana cu blândețe. „Întotdeauna ai încercat să faci totul singură și să nu-l împovărezi pe Mihai cu problemele tale. Probabil crede că poți gestiona totul pentru că asta ai făcut mereu.”

Ana a fost surprinsă de cuvintele Ioanei. Nu se gândise niciodată că eforturile ei de a-l proteja pe Mihai de stres ar fi putut contribui la lipsa lui de implicare. A simțit un val de vinovăție dar și o frustrare crescândă. De ce ar trebui să suporte ea totul doar pentru că a încercat să fie atentă?

Hotărâtă să abordeze problema, Ana a decis să aibă o conversație sinceră cu Mihai. I-a explicat cât de copleșită se simte și cât de mult are nevoie de sprijinul lui. Mihai a ascultat dar părea indiferent.

„Înțeleg, Ana,” a spus el. „Dar mama mea are mai multă experiență cu bebelușii. E pur și simplu mai ușor așa.”

Ana a simțit un nod în gât. Și-a dat seama că Mihai nu avea de gând să se schimbe. Era mulțumit să se bazeze pe mama lui și să o lase pe Ana să se descurce singură. Greutatea acestei realizări i-a zdrobit spiritul.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar resentimentele Anei au crescut. Se simțea prinsă într-un ciclu de epuizare și singurătate. Relația ei cu Mihai s-a deteriorat pe măsură ce se îndepărtau tot mai mult unul de celălalt. Parteneriatul plin de iubire pe care îl împărțiseră odată părea acum o amintire îndepărtată.

Concediul de maternitate al Anei s-a încheiat în cele din urmă și s-a întors la muncă, jonglând între job și maternitate cu puțin sprijin din partea lui Mihai. Tensiunea și-a pus amprenta asupra sănătății ei mentale și fizice. Se întreba adesea dacă lucrurile ar fi fost diferite dacă ar fi stabilit limite mai clare de la început.

În cele din urmă, Ana a învățat o lecție dureroasă despre importanța comunicării și responsabilităților împărțite într-o relație. Cuvintele prietenei ei Ioana îi răsunau în minte: „Este parțial vina ta.” Deși a fost dureros să audă asta, Ana și-a dat seama că trebuie să lupte pentru ea însăși și să ceară sprijinul pe care îl merita.