„Locuim Împreună, Dar El Trimite 60% din Veniturile Sale Mamei Lui”: Natura Dificilă a Soacrei Mele

La patru luni de la căsătorie, mă confrunt cu o realitate pe care nu am anticipat-o. Andrei, soțul meu, este un bărbat grijuliu și iubitor, dar prioritățile sale financiare ne tensionează relația. El trimite 60% din veniturile sale mamei lui, Zoe, care locuiește cu sora lui Natalia și familia acesteia în același apartament în care au trăit împreună de ani de zile.

Zoe este o femeie impunătoare cu o prezență puternică. Divorțată de tatăl lui Andrei când acesta era doar un copil mic, ea și-a crescut copiii singură, ceea ce pare să-i fi oferit un drept nescris de a cere loialitate și sprijin neclintit din partea lui Andrei. Personalitatea ei poate fi copleșitoare; este adesea intruzivă și are un talent de a face totul despre nevoile ei.

Prima lună a căsniciei noastre, eu și Andrei am locuit cu Zoe și familia Nataliei. Ar fi trebuit să fie o aranjare temporară în timp ce căutam un loc al nostru, dar s-a simțit mai lungă și mai invazivă decât mi-am imaginat vreodată. Influența lui Zoe asupra lui Andrei era palpabilă. Fiecare decizie pe care o lua avea nevoie de aprobarea ei, de la achiziții minore pentru casă până la decizii financiare majore. A fost în această perioadă când am observat pentru prima dată amploarea contribuțiilor sale financiare către mama lui.

De fiecare dată când Andrei îmi cumpăra ceva frumos, Zoe răspundea imediat cu un „Dar mie ce-mi iei?” Nu era doar o glumă; era o amărăciune sinceră în tonul ei care mă făcea să mă simt inconfortabil. Dependența ei de Andrei nu era doar emoțională, ci profund financiară.

În cele din urmă ne-am mutat și am găsit un apartament mic în oraș. Am crezut că această distanță fizică ar putea diminua influența ei asupra lui Andrei, dar părea doar să o întărească. Apelurile de la Zoe veneau zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, adesea terminându-se cu Andrei transferând bani pentru a acoperi totul, de la taxele școlare ale copilului Nataliei până la cheltuieli neașteptate pentru casă.

Într-o seară, în timp ce revizuiam finanțele noastre pentru a discuta despre posibilitatea de a cumpăra o casă, realitatea situației noastre a devenit clară. Contribuțiile lui Andrei către mama lui ne epuizau economiile, făcând imposibil să planificăm pentru viitor. Când mi-am exprimat îngrijorările, Andrei a fost defensiv. „Este mama mea, Nova. A sacrificat mult pentru noi. Este datoria mea să o sprijin,” a spus el.

Tensiunea a crescut. Ieșirile sociale au devenit rare și micile luxuri inexistente. Fiecare discuție despre finanțe se termina într-o ceartă, cu Andrei reiterând obligațiile sale față de mama lui și eu simțindu-mă ca o considerație secundară în propria mea căsnicie.

Într-o noapte deosebit de tensionată, am sugerat consilierea, sperând că o terță parte ne-ar putea ajuta să navigăm provocările noastre financiare și emoționale. Andrei a refuzat, convins că nimeni nu ar putea înțelege profunzimea obligațiilor sale familiale. „Așa trebuie să fie, Nova. Dacă nu poți accepta asta, nu știu ce să-ți spun,” a concluzionat el, cu o finalitate în voce care m-a înghețat.

Am continuat să locuim împreună, dar distanța dintre noi creștea în fiecare zi, umplută cu resentimente nespuse și vise sufocate. Îl iubeam pe Andrei, dar am realizat că în inima lui exista un angajament care umbrea căsnicia noastră, unul față de mama lui care era neclintit și poate, neschimbabil.