„Soacra mea m-a numit ‘fiică’ pentru prima dată. La început, nu am înțeles de ce era atât de drăguță cu mine”

L-am cunoscut pe Andrei în al doilea an de facultate la Universitatea din București. Era înalt, cu păr negru și un zâmbet care putea lumina o cameră întreagă. L-am observat pentru prima dată la cursul nostru comun de istorie, dar eram prea timidă să mă apropii de el. Câteva luni mai târziu, când ieșeam din sala de curs, acolo era, așteptându-mă cu o cafea în mână.

„Bună, sunt Andrei,” a spus el, întinzându-mi paharul. „M-am gândit că poate ai nevoie de asta.”

Din acel moment, am fost de nedespărțit. Andrei era tot ce mi-am dorit vreodată într-un partener—amabil, inteligent și incredibil de susținător. Am fost împreună pe tot parcursul facultății și ne-am logodit la scurt timp după absolvire. Eram în al nouălea cer, dar nu știam că fericirea mea va fi curând umbrită de familia lui.

Familia lui Andrei era bogată și influentă în micul nostru oraș din România. Mama lui, Elena, era deosebit de dificilă. Avea un mod de a mă face să mă simt mică și nesemnificativă. Din momentul în care ne-am anunțat logodna, a fost clar că nu credea că sunt suficient de bună pentru fiul ei.

„Ești sigur de asta, Andrei?” îl întreba ea în fața mea, cu ochii plini de dispreț. „Nu e tocmai ce aveam eu în minte pentru tine.”

În ciuda dezaprobării ei, am continuat cu planurile noastre de nuntă. Ziua nunții noastre trebuia să fie cea mai fericită zi din viața mea, dar Elena s-a asigurat că nu va fi așa. A criticat totul—de la rochia mea la flori și mâncare.

„Chiar asta îți dorești, Andrei?” l-a întrebat din nou în timp ce stăteam la altar.

Andrei mi-a strâns mâna și m-a asigurat că da. Ne-am schimbat jurămintele și am devenit soț și soție, dar cuvintele Elenei au rămas în mintea mea.

După nuntă, lucrurile s-au înrăutățit. Elena venea neanunțată, criticându-mi abilitățile culinare și gospodărești. Făcea comentarii răutăcioase despre slujba mea și familia mea. Simțeam că mereu mă supraveghea, așteptând să fac o greșeală.

Într-o zi, din senin, Elena m-a numit „fiică” pentru prima dată. Am fost surprinsă de schimbarea bruscă a comportamentului ei.

„Mulțumesc pentru cină, fiică,” a spus ea cu un zâmbet care nu ajungea până la ochi.

La început, am sperat că asta însemna că mă accepta în sfârșit. Dar pe măsură ce timpul trecea, am realizat că bunătatea ei era doar un alt mod de a mă manipula. Mă copleșea cu complimente în fața lui Andrei, dar mă critica pe la spate.

„Faci o treabă grozavă, fiică,” spunea ea când el era prin preajmă. Dar când eram singure, era o altă poveste.

„Nu ești suficient de bună pentru fiul meu,” șoptea ea. „Nu vei fi niciodată suficient de bună.”

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre asta, dar el mereu își apăra mama.

„Doar încearcă să ajute,” spunea el. „Are intenții bune.”

Dar eu știam mai bine. Cuvintele Elenei erau ca un venin, erodându-mi încet stima de sine și căsnicia. Am început să mă îndoiesc de mine și de valoarea mea. Am devenit retrasă și anxioasă, mereu punând la îndoială tot ce făceam.

Într-o noapte, după o altă ceartă cu Elena, am izbucnit în lacrimi.

„Nu mai pot face asta,” i-am spus lui Andrei printre suspine. „Nu mai pot pretinde că totul este în regulă.”

Andrei m-a privit cu un amestec de tristețe și frustrare.

„Nu știu ce vrei să fac,” a spus el. „Este mama mea.”

În acel moment, am realizat că nimic nu se va schimba vreodată. Elena va fi mereu parte din viețile noastre, iar comportamentul ei toxic va continua să creeze o prăpastie între noi.

Câteva luni mai târziu, mi-am făcut bagajele și am plecat. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar știam că este cea corectă. Nu puteam continua să trăiesc într-un mediu toxic unde eram constant subminată și desconsiderată.

Să-l părăsesc pe Andrei a fost sfâșietor, dar a fost și eliberator. Pentru prima dată după mulți ani, simțeam că pot respira din nou. Am început terapia și am început să-mi reconstruiesc viața pas cu pas.

Cuvintele Elenei încă mă bântuie uneori, dar învăț să las trecutul în urmă și să mă concentrez pe viitorul meu. Sunt mai puternică acum și am învățat că uneori cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine este să pleci.