„Ți-am Dat Fiul Meu, și Tu Mi-ai Întors Spatele,” a Spus Fosta Soacră

Da, eu și Andrei ne-am căsătorit tineri, încă în facultate. Ne iubeam profund, sau cel puțin așa credeam. Mama lui, Elena, era vehement împotriva unirii noastre încă de la început. Ea credea că suntem prea tineri, prea naivi și prea nepregătiți pentru realitățile căsătoriei. Dar noi eram încăpățânați și îndrăgostiți, și credeam că asta era suficient.

Dezaprobarea Elenei era palpabilă. Făcea comentarii răutăcioase în timpul reuniunilor de familie, punând la îndoială deciziile noastre și viitorul nostru. „Sunteți doar niște copii,” spunea ea, cu vocea plină de dispreț. „Nu aveți idee în ce vă băgați.”

În ciuda obiecțiilor ei, am mers înainte cu nunta. A fost o ceremonie mică, la care au participat prieteni apropiați și familie. Elena era acolo, dar prezența ei se simțea mai degrabă ca un nor întunecat care plutea deasupra evenimentului. Abia dacă a zâmbit, iar ochii ei erau plini de un amestec de tristețe și furie.

După nuntă, lucrurile nu au devenit mai ușoare. Dezaprobarea Elenei s-a transformat în ostilitate deschisă. Îl suna pe Andrei constant, umplându-i capul cu îndoieli și temeri. „Ai făcut o greșeală,” îi spunea ea. „Ar fi trebuit să mă asculți.”

Andrei încerca să mă reasigure, dar vedeam tensiunea pe care o punea asupra lui. Era sfâșiat între dragostea pentru mine și loialitatea față de mama lui. Era o bătălie pe care nu o putea câștiga și care ne distrugea încet.

Pe măsură ce lunile treceau, crăpăturile din relația noastră începeau să se vadă. Ne certam din ce în ce mai des, adesea din motive triviale care escaladau în certuri aprinse. Andrei se retrăgea la casa mamei sale, căutând alinare și sfaturi. Elena era mereu acolo, gata să-i amintească de greșeala pe care o făcuse.

Într-o seară, după o ceartă deosebit de aprinsă, Andrei și-a făcut bagajele și a plecat. S-a dus să stea la Elena, lăsându-mă singură în apartamentul nostru mic. Eram devastată, dar încă speram că se va întoarce, că vom putea rezolva lucrurile.

Zilele s-au transformat în săptămâni, și săptămânile în luni. Vizitele lui Andrei au devenit din ce în ce mai rare, iar apelurile lui erau tot mai scurte și mai distante. Influența Elenei asupra lui era mai puternică ca niciodată, și simțeam cum îl pierd.

Într-o zi, am decis să o confrunt pe Elena. M-am dus la casa ei, hotărâtă să o fac să înțeleagă durerea pe care o provoca. Când a deschis ușa, expresia ei era rece și neprimitoare.

„Ți-am dat fiul meu, și tu mi-ai întors spatele,” a spus ea, cu vocea plină de amărăciune. „Nu ai fost niciodată suficient de bună pentru el.”

Cuvintele ei m-au rănit profund, dar am refuzat să dau înapoi. „Îl iubesc pe Andrei,” am spus, cu vocea tremurândă. „Putem face asta să funcționeze dacă ne dai o șansă.”

Elena a clătinat din cap. „E prea târziu,” a spus ea. „Deja l-ai pierdut.”

Și avea dreptate. Andrei nu s-a mai întors. Căsătoria noastră s-a încheiat într-un divorț dureros și prelungit. Dezaprobarea Elenei a câștigat, și am rămas să adun bucățile vieții mele distruse.

În final, dragostea nu a fost suficientă pentru a depăși obstacolele cu care ne-am confruntat. Influența Elenei și incapacitatea lui Andrei de a-i ține piept ne-au despărțit. A fost o lecție dură, dar una pe care a trebuit să o învăț pe calea grea.