„Ți-am Dat Fiul Meu, și Tu Mi-ai Întors Spatele,” a Spus Fosta Soacră

Da, eu și Mihai ne-am căsătorit tineri, încă în facultate. Ne iubeam profund, sau cel puțin așa credeam noi. Mama lui, Elena, era vehement împotriva unirii noastre încă de la început. Ea credea că eram prea tineri, prea naivi și nepregătiți pentru realitățile căsătoriei. Dar noi eram încăpățânați și îndrăgostiți, și credeam că asta era suficient.

Dezaprobarea Elenei era palpabilă. Făcea comentarii răutăcioase în timpul reuniunilor de familie, punând la îndoială deciziile noastre și viitorul nostru. „Sunteți doar niște copii,” spunea ea, cu vocea plină de dispreț. „Nu aveți idee în ce vă băgați.”

În ciuda obiecțiilor ei, am mers înainte cu nunta. A fost o ceremonie mică, la care au participat prieteni apropiați și familie. Elena era acolo, dar prezența ei se simțea mai degrabă ca un nor întunecat care plana asupra evenimentului. Abia dacă a zâmbit, iar ochii ei erau plini de un amestec de tristețe și furie.

După nuntă, lucrurile nu s-au îmbunătățit. Dezaprobarea Elenei s-a transformat în ostilitate deschisă. Îl suna pe Mihai constant, umplându-i capul cu îndoieli și temeri. „Ai făcut o greșeală,” îi spunea ea. „Trebuia să mă asculți.”

Mihai încerca să mă reasigure, dar vedeam tensiunea pe care o punea asupra lui. Era sfâșiat între dragostea pentru mine și loialitatea față de mama lui. Era o bătălie pe care nu o putea câștiga și care ne distrugea încet.

Pe măsură ce lunile treceau, crăpăturile din relația noastră începeau să se vadă. Ne certam din ce în ce mai des, adesea din motive triviale care escaladau în certuri aprinse. Mihai se retrăgea la casa mamei sale, căutând alinare și sfaturi. Elena era mereu acolo, gata să-i reamintească de greșeala pe care o făcuse.

Într-o seară, după o ceartă deosebit de aprinsă, Mihai și-a făcut bagajele și a plecat. S-a dus să stea la Elena, lăsându-mă singură în apartamentul nostru mic. Eram devastată, dar încă speram că se va întoarce, că vom putea rezolva lucrurile.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar săptămânile în luni. Vizitele lui Mihai au devenit din ce în ce mai rare, iar apelurile lui erau tot mai scurte și mai distante. Influența Elenei asupra lui era mai puternică ca niciodată și simțeam cum îl pierd.

Într-o zi, am decis să o confrunt pe Elena. M-am dus la casa ei, hotărâtă să-i fac să înțeleagă durerea pe care o provoca. Când a deschis ușa, expresia ei era rece și neprimitoare.

„Ți-am dat fiul meu, și tu mi-ai întors spatele,” a spus ea, cu vocea plină de amărăciune. „Nu ai fost niciodată suficient de bună pentru el.”

Cuvintele ei m-au rănit profund, dar am refuzat să dau înapoi. „Îl iubesc pe Mihai,” am spus eu, cu vocea tremurândă. „Putem face asta să funcționeze dacă ne dai o șansă.”

Elena a clătinat din cap. „E prea târziu,” a spus ea. „Deja l-ai pierdut.”

Și avea dreptate. Mihai nu s-a mai întors niciodată. Căsătoria noastră s-a terminat într-un divorț dureros și prelungit. Dezaprobarea Elenei câștigase și eu am rămas să adun bucățile vieții mele distruse.

În final, dragostea nu a fost suficientă pentru a depăși obstacolele cu care ne-am confruntat. Influența Elenei și incapacitatea lui Mihai de a-i ține piept ne-au despărțit. A fost o lecție dureroasă, dar una pe care a trebuit să o învăț pe calea grea.