Când dragostea doare: Cum am încercat să-mi salvez fiica și am pierdut liniștea familiei

— Nu mai pot, Dragoș! Nu mai pot să văd cum se chinuie Ioana și Marius! a izbucnit Mirela într-o seară, cu ochii roșii de plâns. Stătea la masa din bucătărie, cu mâinile strânse în poală, iar eu simțeam cum îmi crește un nod în gât.

Era deja a treia lună de când fiica noastră și ginerele ei nu-și mai puteau plăti rata la apartament. Ioana nu mai avea serviciu după ce firma la care lucra s-a închis peste noapte, iar Marius abia reușea să aducă acasă un salariu minim ca șofer pe microbuz. Ne sunau aproape zilnic, ba pentru bani de mâncare, ba pentru facturi. La început am dat fără să clipim. E copilul nostru, nu? Dar pe măsură ce zilele treceau, simțeam cum între noi se adună o tensiune grea, ca o ceață care nu se mai ridică.

— Mirela, nu putem să-i ținem la nesfârșit în spate. Trebuie să învețe să se descurce singuri! am spus apăsat, dar vocea mi-a tremurat.

— Și dacă nu pot? Dacă ajung pe drumuri? Tu ai putea să dormi liniștit știind că fata ta nu are ce mânca?

Am tăcut. Nu puteam. Dar nici nu voiam să-i transformăm în niște copii mari care așteaptă mereu să le rezolvăm noi problemele.

Într-o sâmbătă dimineață, Ioana a venit la noi cu ochii umflați de plâns. Marius rămăsese acasă, rușinat să ne mai ceară ajutorul.

— Tata… nu știu ce să facem. Am primit somație de la bancă. Dacă nu plătim până luni, ne execută apartamentul.

Mi-am simțit inima strânsă ca într-o menghină. Mirela a început să plângă în hohote. Am luat-o în brațe pe Ioana și i-am promis că vom găsi o soluție.

Am scos din economiile noastre banii pentru rată. Dar am pus o condiție: să stea de vorbă cu noi despre viitorul lor. Seara aceea a fost una dintre cele mai grele din viața mea.

— Ioana, Marius, trebuie să vorbim deschis. Nu putem continua așa la nesfârșit. Aveți nevoie de un plan. Poate ar trebui să vă gândiți la altceva… poate chiar să vă mutați la noi o vreme, până vă puneți pe picioare.

Marius s-a înroșit la față.

— Nu vreau să fiu o povară! Deja mă simt ultimul om că nu pot avea grijă de familia mea!

Ioana a început să plângă din nou.

— Nu e vina ta! Toată lumea are probleme acum…

— Ba da, e vina mea! Dacă eram mai bun, dacă nu mă mulțumeam cu orice job… Uite unde am ajuns!

Am încercat să-l liniștesc.

— Marius, nu ești singurul care trece prin asta. Dar trebuie să găsim împreună o soluție. Poate te pot ajuta să-ți găsești ceva mai bun. Cunosc pe cineva la fabrica unde am lucrat eu…

A dat din cap, dar am văzut că îl doare fiecare cuvânt rostit.

În următoarele luni, casa noastră s-a transformat într-un câmp de bătălie tăcută. Ioana și Marius au acceptat cu greu să se mute la noi. Mirela îi răsfăța cu mâncare caldă și vorbe bune, dar eu simțeam că mă sufoc printre atâtea resentimente nerostite.

Într-o seară, l-am găsit pe Marius pe balcon, fumând nervos.

— Dragoș… știu că nu sunt ceea ce v-ați dorit pentru Ioana. Știu că vă e greu cu noi aici…

— Nu e vorba despre asta, Marius. E vorba că vreau să vă fie bine. Dar trebuie să vrei și tu să ieși din situația asta.

A dat din cap și a aruncat chiștocul peste balustradă.

— O să plecăm cât de curând putem…

— Nu asta vreau! Vreau doar să vă văd luptând pentru voi!

A doua zi dimineață, Ioana a venit la mine cu ochii roșii.

— Tata… Marius vrea să plece din țară. Zice că aici nu are nicio șansă.

Am simțit cum mi se prăbușește lumea. Să-mi văd copilul plecând departe era cel mai mare coșmar al meu.

— Și tu ce vrei?

— Nu știu… Mi-e frică. Mi-e frică să rămân aici fără el, dar mi-e frică și să plec departe de voi…

În zilele următoare am trăit ca pe ace. Marius a început să-și caute oferte de muncă în Germania. Ioana era tot mai abătută. Mirela plângea pe ascuns în baie.

Într-o seară, după o ceartă aprinsă între ei – auzeam totul prin ușa camerei – Ioana a ieșit val-vârtej și s-a prăbușit în brațele mele.

— Tata… nu mai pot! Parcă tot ce facem e greșit! Parcă orice alegem doare pe cineva!

Am strâns-o tare la piept și am simțit că-mi dau lacrimile.

— Viața nu e dreaptă mereu, fata mea… Dar trebuie să alegi ce te face fericită pe termen lung. Noi vom fi mereu aici pentru tine, orice ai decide.

Până la urmă, Marius a primit un contract sezonier în Germania și a plecat singur pentru început. Ioana a rămas la noi câteva luni, încercând să-și găsească un rost fără el și fără vechiul ei job. Au urmat luni de nesiguranță, telefoane târzii în noapte, lacrimi și speranțe fragile.

Acum privesc în urmă și mă întreb: unde se termină datoria unui părinte? Cât poți ajuta fără să rănești? Oare iubirea noastră i-a salvat sau i-a făcut mai vulnerabili? Voi ce ați fi făcut în locul meu?