„Mama mi-a spus mereu că tatăl meu a plecat. Un străin tocmai a apărut la ușa mea.”

La 24 de ani, Andreea se mutase în sfârșit din casa mamei sale dintr-un mic oraș din România. Găsise un apartament cochet în București, unde își începea noul job ca designer grafic. Viața începea să prindă contur și simțea un sentiment de libertate și entuziasm pentru viitorul ei.

Mama Andreei, Maria, fusese întotdeauna un stâlp de putere pentru ea. Crescând, Andreea fusese informată că tatăl ei murise când era doar un bebeluș. Maria nu vorbea prea mult despre el, spunând doar că fusese un om bun care plecase într-un loc mai bun. Andreea acceptase această poveste și nu o pusese niciodată la îndoială.

Într-o seară răcoroasă de octombrie, Andreea se obișnuia cu noua ei rutină. Tocmai terminase cina și era ghemuită pe canapea cu o carte când a auzit o bătaie la ușă. Era neobișnuit ca cineva să o viziteze neanunțat, mai ales că nu-și făcuse prea mulți prieteni în oraș.

Curioasă și ușor neliniștită, Andreea a deschis ușa și a găsit un bărbat de vreo patruzeci și ceva de ani stând acolo. Avea un aspect aspru, cu părul cărunt și ochii obosiți. O privea cu o intensitate care o făcea să se simtă inconfortabil.

„Pot să te ajut cu ceva?” a întrebat Andreea, încercând să-și păstreze vocea calmă.

„Andreea?” a spus bărbatul, cu vocea tremurând. „Eu sunt… sunt tatăl tău.”

Inima Andreei a sărit o bătaie. A simțit un val de emoții—confuzie, furie, neîncredere. „E imposibil,” a spus ferm. „Tatăl meu este mort.”

Bărbatul a clătinat încet din cap. „Nu, Andreea. Mama ta ți-a spus asta ca să te protejeze. A trebuit să plec când erai un bebeluș. Au fost… circumstanțe.”

Mintea Andreei alerga. Ar putea fi adevărat? De ce ar fi mințit mama ei? A simțit un val de furie față de bărbatul care stătea în fața ei. „De ce ar trebui să te cred?” a cerut ea.

Bărbatul a scos din buzunar o fotografie veche. Era o poză cu o versiune mai tânără a lui ținând un bebeluș—ea. Andreea a recunoscut păturica de bebeluș pe care o văzuse în fotografiile vechi de familie.

„Știu că e greu de crezut,” a spus el încet. „Dar nu am avut de ales. Eram implicat în ceva periculos și a trebuit să dispar ca să vă țin pe tine și pe mama ta în siguranță.”

Andreea a simțit cum lacrimile îi umplu ochii. Nu știa ce să creadă sau să simtă. „De ce acum?” a întrebat ea, cu vocea tremurând. „De ce te-ai întors după atâția ani?”

„Am încercat să te găsesc,” a explicat el. „Am vrut să mă asigur că este sigur înainte să revin în viața ta.”

Andreea simțea un amestec de emoții—furie față de mama ei pentru minciună, confuzie față de acest străin care pretindea că este tatăl ei și un sentiment profund de pierdere pentru anii pe care i-au ratat.

„Am nevoie de timp,” a spus ea în cele din urmă. „Trebuie să mă gândesc la toate acestea.”

Bărbatul a dat din cap înțelegător. „Înțeleg. Îți voi lăsa informațiile mele de contact. Când vei fi pregătită, putem vorbi mai mult.”

I-a înmânat o bucată de hârtie cu numărul lui de telefon și adresa. Andreea l-a luat cu reticență, încă nesigură ce să creadă.

Pe măsură ce bărbatul se îndepărta, Andreea a închis ușa și s-a sprijinit de ea, simțindu-se copleșită. Știa că trebuie să vorbească cu mama ei și să obțină niște răspunsuri.

A doua zi, Andreea s-a întors în orașul natal și a confruntat-o pe Maria. Mama ei a izbucnit în lacrimi când a mărturisit adevărul. Mințise pentru a o proteja pe Andreea de viața periculoasă în care fusese implicat tatăl ei.

Andreea s-a simțit trădată și rănită, dar a înțeles și alegerile dificile pe care le făcuse mama ei. A decis să se întâlnească cu bărbatul care pretindea că este tatăl ei și să-i asculte povestea.

În următoarele câteva săptămâni, Andreea s-a întâlnit cu el de mai multe ori. El i-a povestit despre trecutul lui și motivele pentru care a trebuit să plece. Deși i-a apreciat sinceritatea, nu putea scutura sentimentul de resentiment pentru anii pierduți.

În cele din urmă, Andreea a decis că nu putea ierta complet nici pe el, nici pe mama ei pentru înșelătorie. A ales să se concentreze pe construirea propriei vieți și găsirea propriului drum înainte.

Întâlnirea cu străinul la ușa ei schimbase totul, dar i-a făcut și pe Andreea să realizeze că unele răni sunt prea adânci pentru a se vindeca complet.