„Mama Ne-a Chemat pentru o Discuție Serioasă: A Vândut Casa Veche și Acum Ne Chinuim să Împărțim Banii”

Crescând împreună, sora mea Andreea și cu mine eram ca două picături de apă. În ciuda diferenței de șase ani dintre noi, împărtășeam totul—secrete, vise și chiar temeri. Andreea era protectoarea mea, mereu gata să mă apere când colegii de școală mă necăjeau. La rândul meu, făceam tot posibilul să o protejez de regulile stricte ale mamei. Mințeam că venea devreme de la petreceri și o acopeream ori de câte ori avea nevoie. Ne susțineam reciproc, indiferent de situație.

Dar totul s-a schimbat într-o seară fatidică când mama ne-a chemat în sufragerie pentru o discuție serioasă. Atmosfera era tensionată și simțeam greutatea unui moment important în aer. Mama ne-a așezat și ne-a dezvăluit că a vândut vechea noastră casă de familie—casa în care am crescut, unde fiecare colț păstra o amintire.

Andreea și cu mine am rămas fără cuvinte. Casa fusese în familia noastră de generații și era mai mult decât niște cărămizi și mortar pentru noi. Era un depozit al amintirilor copilăriei noastre, un loc unde ne simțeam în siguranță și iubiți. Dar mama luase decizia și nu mai era cale de întoarcere.

„Trebuie să discutăm despre cum vom împărți banii,” a spus mama, cu o voce fermă dar lipsită de emoție.

Andreea a vorbit imediat. „Cum putem să-i împărțim în mod egal? Nu e vorba doar de bani; e vorba despre ce a însemnat acea casă pentru noi.”

Am dat din cap în semn de acord, simțind un nod în gât. Gândul de a vinde casa era suficient de dureros, dar acum trebuia să găsim o modalitate de a împărți banii fără să ne destrămăm familia.

Mama ne-a înmânat o foaie de hârtie cu suma totală obținută din vânzare. Era o sumă considerabilă, dar părea bani mânjiți cu sânge. Andreea și cu mine ne-am privit, amândouă luptându-ne să ne stăpânim lacrimile.

„O vom împărți în trei,” a spus mama fără ezitare. „O treime pentru fiecare dintre noi.”

Andreea a clătinat din cap. „Nu e corect. Nici măcar nu ne-ai întrebat înainte să vinzi casa.”

Fața mamei s-a întunecat. „Am făcut ce am crezut că e mai bine pentru toți. Avem nevoie de bani.”

Disputa a escaladat rapid. Andreea a acuzat-o pe mama de egoism, în timp ce mama și-a apărat decizia ca fiind un rău necesar. Am încercat să mediez, dar vocea mea a fost înecată de țipetele lor.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar tensiunea din familia noastră a crescut tot mai mult. Andreea și cu mine am încetat să mai vorbim atât de des, fiecare retrăgându-se în propria lume plină de durere și trădare. Banii au rămas neatinși într-un cont bancar, un memento constant al pierderii noastre.

Într-o noapte, Andreea și-a făcut bagajele și a plecat fără să-și ia rămas bun. S-a mutat într-un alt oraș, lăsându-mă singură să mă confrunt cu consecințele. Mama și cu mine abia dacă mai vorbeam; prăpastia dintre noi părea insurmontabilă.

Lunile au trecut, iar sărbătorile au venit și au trecut fără nicio reconciliere. Banii au rămas necheltuiți, un simbol al familiei noastre destrămate. Andreea și cu mine schimbam ocazional mesaje scurte, dar legătura pe care o aveam odată era iremediabil distrusă.

În cele din urmă, vânzarea vechii case nu ne-a luat doar locuința copilăriei; ne-a luat și sentimentul de familie. Banii care ar fi trebuit să ne ajute nu au făcut decât să ne îndepărteze și mai mult unii de alții.