Generozitatea fiului meu s-a transformat în povară: O vacanță de familie cu gust amar

— Mamă, nu te mai gândi la bani, te rog! Ți-am spus că eu mă ocup de tot! Hai, fă-ți bagajul și vino cu noi la mare, să fim toți împreună, ca pe vremuri!

Vocea lui Vlad răsuna în telefon cu o nerăbdare copilărească, iar eu, Elena, simțeam cum mi se încălzește inima. Nu mai fusesem la mare de ani buni, iar gândul că fiul meu își dorește să petrecem timp împreună cu familia lui – soția lui, Irina, și nepoata mea, Mara – mă făcea să uit de grijile zilnice. Am acceptat invitația fără să stau prea mult pe gânduri, deși știam că pensia mea abia îmi ajunge pentru medicamente și facturi.

Câteva zile mai târziu, eram deja pe drum spre Eforie Nord. În mașină era veselie: Mara cânta un cântecel inventat de ea, Irina povestea despre planurile pentru vara asta, iar Vlad conducea cu zâmbetul pe buze. M-am simțit din nou parte din familie, nu doar o bătrână care-și petrece serile singură în apartamentul mic din cartierul Titan.

Ajunși la hotel, Vlad a mers direct la recepție. — Avem rezervare pe numele Popescu, două camere duble. Mama stă cu Mara, da?

Irina a schițat un zâmbet forțat. — Poate ar fi mai bine să stau eu cu Mara…

— Nu-i nimic, Irina, mă descurc eu cu Mara. Îmi place să dorm cu ea, îi spun povești, am răspuns eu repede, încercând să nu stric atmosfera.

Prima zi a trecut frumos: plajă, înghețată, râsete. Seara am mers la o terasă cochetă. Vlad a comandat pentru toți fără să întrebe ce ne dorim. — Mamă, ți-am luat dorada la grătar, știu că-ți place peștele!

Am zâmbit recunoscătoare. Dar când a venit nota de plată și Vlad a oftat vizibil înainte să scoată cardul, am simțit un nod în stomac. — E scump rău aici…

— Vlad, dacă vrei să împărțim cheltuielile…

— Nu! Am zis că mă ocup eu! Dar data viitoare poate alegem ceva mai ieftin.

A doua zi au apărut norii. Irina era tot mai tăcută, Mara mofturoasă. Vlad părea iritat. La prânz, când am propus să rămânem la hotel și să mâncăm sandvișuri făcute de acasă, Irina a izbucnit:

— Nu putem să stăm toată vacanța ca la cantină! Dacă nu ne permitem să ieșim, mai bine nu veneam!

Vlad s-a uitat la mine cu reproș. — Mamă, vezi? De asta nu-mi place să te implic… Toată lumea trebuie să se adapteze!

M-am simțit mică și stingheră. Am încercat să mă fac utilă: am strâns masa, am spălat hainele Mariei la chiuvetă, am făcut ordine în cameră. Dar tensiunea plutea în aer. Într-o seară, l-am auzit pe Vlad certându-se cu Irina pe balcon:

— Ți-am zis că vreau să fie mama cu noi! Ce era să fac? S-o las singură acasă?

— Nu e vorba doar de asta! Totul e pe banii noștri! Eu n-am fost de acord!

Am simțit cum mi se taie respirația. M-am retras în baie și am plâns în tăcere.

A doua zi dimineață am găsit pe masă o bancnotă de 100 de lei și un bilet: „Pentru cheltuieli neprevăzute”. Am vrut să-i mulțumesc lui Vlad, dar el m-a evitat toată ziua. Mara m-a întrebat:

— Bunico, tu ai venit aici pentru că nu ai bani?

Am înghițit în sec. — Am venit pentru că vă iubesc.

În ultima zi de vacanță am mers la plajă doar eu cu Mara. Ne-am jucat în nisip și i-am povestit despre copilăria mea la mare cu părinții mei. Când ne-am întors la hotel, Irina făcea bagajele nervoasă.

— Data viitoare mergem singuri! Nu mai suport să fim responsabili pentru toată lumea!

Vlad n-a zis nimic. Doar m-a privit scurt și a ieșit din cameră.

Drumul spre București a fost tăcut. Când am ajuns acasă, Vlad m-a ajutat cu bagajul până la ușă.

— Mamă… scuză-mă dacă… dacă n-a fost cum ai sperat.

Am zâmbit trist. — A fost frumos cât a durat.

Acum stau singură în bucătărie și mă întreb: unde se rupe firul dintre generozitate și povară? Oare e greșit să accepți ajutorul copiilor tăi? Sau poate greșeala e să crezi că dragostea compensează totul?

Voi ce credeți? Ați trecut vreodată printr-o astfel de situație? Cum ați reacționa dacă generozitatea celor dragi s-ar transforma într-o povară apăsătoare?