Împrumutul care mi-a frânt inima: Povestea unei trădări de familie

— Nu mai pot, Ilinca! Dacă nu fac operația asta, nu știu cât mai rezist! Vocea tatălui meu, Ion, tremura la telefon, iar eu simțeam cum mi se strânge stomacul. Era trecut de miezul nopții, iar eu abia reușisem să adorm după o zi lungă la birou. — Tata, te rog, nu mă speria… Ce s-a întâmplat? — Doctorii spun că trebuie urgent, altfel… nu știu dacă mă mai vezi viu. Am nevoie de bani, Ilinca. Mulți bani. Am închis ochii și am inspirat adânc. Știam că tata nu exagerează cu astfel de lucruri. Sau cel puțin așa credeam atunci.

A doua zi am alergat la bancă. Am semnat hârtii fără să clipesc, cu gândul că orice dobândă e mică pe lângă prețul vieții tatălui meu. Am ieșit cu 40.000 de lei în cont și inima grea. Mama murise acum cinci ani, iar tata era tot ce-mi rămăsese din familie. Nu puteam să-l pierd și pe el.

— Ilinca, ești un înger! Nu știu cum să-ți mulțumesc… O să mă fac bine, promit! Mi-a spus asta când i-am transferat banii. L-am crezut. Poate pentru că aveam nevoie să cred.

Au trecut două săptămâni fără să primesc vești clare despre operație. Îl sunam zilnic, dar mereu avea o scuză: ba că medicul e plecat, ba că așteaptă niște analize. Într-o seară, am primit un mesaj de la verișoara mea, Raluca: „Ai văzut ce postează tata tău pe Facebook? Parcă era bolnav…”

Am deschis telefonul tremurând. Tata apărea într-o poză cu un pahar de whisky în mână, la o masă de poker, într-un cazinou din Sinaia. Zâmbea larg, înconjurat de necunoscuți. Sub poză scria: „Norocul ține cu cei curajoși!”

Mi s-a făcut rău. L-am sunat imediat.

— Tata, ce faci acolo? Unde ești? — Ilinca, nu te supăra… Am avut nevoie să mă relaxez puțin înainte de operație… — Ai cheltuit banii pe cazinouri?! — Nu toți! Doar o parte… O să-i recuperez! Am simțit cum mi se rupe ceva în mine.

În zilele următoare am aflat adevărul: tata nu avea nevoie de nicio operație urgentă. Avea niște analize proaste, dar nimic care să-i pună viața în pericol. Însă el era convins că dacă eu am primit o promovare la serviciu și câștig mai bine, pot să-l ajut oricând, oricum.

M-am dus la el acasă. L-am găsit jucând table cu vecinul lui, nea Gică.

— Tata, trebuie să vorbim serios. — Ilinca, hai lasă-mă cu predicile tale… — Ai mințit! M-ai făcut să iau un împrumut uriaș pentru o minciună! — Ești tânără, ai bani! Eu ce să fac? Să stau să mor de plictiseală? Am muncit o viață pentru tine! — Dar nu așa se face! Nu așa se cere ajutorul!

Vecinul lui a plecat jenat. Tata s-a ridicat și a început să țipe:

— Toată viața am tras pentru tine! Ți-am pus pâinea pe masă! Acum când am nevoie de tine, mă judeci? — Nu te judec, tata… Dar m-ai trădat! Nu mai pot avea încredere în tine!

Am plecat plângând. În drum spre casă m-am oprit pe o bancă și am sunat-o pe prietena mea cea mai bună, Simona.

— Ilinca, știu că doare… Dar trebuie să te gândești și la tine. Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.

Lunile următoare au fost un coșmar financiar. Salariul meu abia acoperea rata la bancă și chiria. Tata mă suna uneori beat și-mi cerea bani pentru „medicamente”. De fiecare dată îi spuneam nu și plângeam după ce închideam.

Familia noastră s-a rupt încet-încet. Unchiul meu m-a acuzat că sunt nerecunoscătoare. Raluca mi-a spus că tata are nevoie de ajutor psihologic, dar el refuza orice discuție despre asta.

Într-o zi l-am găsit pe tata în fața blocului, cu ochii roșii și hainele murdare.

— Ilinca… iartă-mă… N-am știut ce fac… Mi-e frică să fiu singur…

L-am îmbrățișat fără să spun nimic. Nu știu dacă l-am iertat cu adevărat sau doar mi-era milă de el.

Acum plătesc încă rata la bancă și încerc să-mi reconstruiesc viața. Tata e tot singur și încă visează la norocul care să-i schimbe viața peste noapte.

Mă întreb uneori: cât de mult trebuie să sacrificăm pentru familie? Unde tragem linia între iubire și auto-distrugere? Voi ce ați fi făcut în locul meu?