Între două mame: Povestea unei alegeri imposibile

— Nu mai pot, Sorin! Nu mai pot să fiu trasă în toate părțile! — am izbucnit într-o seară, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraji, în timp ce țineam în brațe copilul care plângea neîncetat. Sorin s-a uitat la mine, obosit, cu ochii roșii de nesomn. — Ce vrei să fac? Să-i spun mamei mele să nu mai sune? Să nu mai vină? Și mama ta ce vrea? Să ne mutăm la ea?

Așa a început totul. O ceartă banală despre bani, dar care a scos la iveală tot ce mocnea de luni de zile. Mama mea, Mariana, rămasă văduvă de tânără, s-a sacrificat pentru mine. A muncit la două slujbe ca să mă țină la facultate, să nu-mi lipsească nimic. După ce am născut, a venit să mă ajute, dar nu a stat mult: soacra mea, doamna Viorica, a insistat să vină și ea. Două femei puternice, două mame care nu se suportau și care mă trăgeau fiecare de partea ei.

— Nu-i normal ca tu să-i dai bani mamei tale în fiecare lună! — mi-a spus Viorica într-o zi, când credea că nu o aud. — Și noi avem nevoie! Sorin abia s-a întors la muncă după concediul paternal, iar eu nu mai pot lucra din cauza problemelor cu spatele. Ce, numai mama ta contează?

Am simțit cum mă sufoc. Îmi venea să țip, dar am tăcut. Am crescut cu ideea că trebuie să fiu recunoscătoare mamei mele pentru tot ce a făcut. Dar acum eram soție și mamă. Aveam o familie nouă și trebuia să am grijă de ea. Dar cum să aleg? Cum să împart puținul pe care-l aveam între două femei care nu se puteau suferi?

Într-o zi, mama a venit la noi cu o pungă de mere și niște borcane cu zacuscă. S-a uitat la mine și mi-a șoptit la ureche:

— Nu vreau să te deranjez, dar dacă ai putea să mă ajuți luna asta cu ceva bani… Am rămas fără pensie alimentară și trebuie să plătesc întreținerea.

În același timp, Viorica stătea în sufragerie și se plângea lui Sorin că nu are cine să-i cumpere medicamentele pentru reumatism.

M-am dus în baie și am izbucnit în plâns. M-am uitat în oglindă la fața mea obosită, la cearcănele adânci și la părul nepieptănat. Cine eram eu acum? O femeie ruptă între două lumi.

Seara, după ce am adormit copilul, am încercat să vorbesc cu Sorin.

— Sorin, nu pot să nu o ajut pe mama. Dacă nu-i dau eu bani, cine să-i dea? Tu știi cât s-a chinuit pentru mine…

— Știu, dar nici mama mea nu are pe nimeni! Și noi abia ne descurcăm! Nu putem să fim banca tuturor!

— Dar dacă ar fi mama ta în locul mamei mele? Ai lăsa-o fără bani?

— Nu știu… Poate că da. Poate că nu. Dar nu vreau ca familia noastră să sufere din cauza lor!

Am simțit cum mă apasă vinovăția. Orice aș fi ales, cineva ar fi suferit. În noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am gândit la copilul meu, la viitorul lui. La cum va crește el văzându-mă mereu tristă, mereu împărțită.

A doua zi dimineață, mama a venit iar. Avea ochii roșii de plâns.

— Nu vreau să-ți fac probleme, fata mea… Dacă nu poți, spune-mi! O să mă descurc cumva.

Am luat-o în brațe și i-am dat ultimii bani pe care-i aveam în portofel. Am simțit că mi se rupe inima.

Seara, Viorica a aflat.

— Deci ție nu-ți pasă de mine! Numai mama ta contează! — a țipat ea la Sorin și apoi la mine.

— Nu e adevărat! — am încercat să explic. — Dar mama chiar nu are pe nimeni!

— Nici eu n-am pe nimeni! Dar tu ai ales deja!

Sorin a trântit ușa și a ieșit din casă. Copilul s-a trezit plângând. Eu am rămas singură între două femei care mă iubeau fiecare în felul ei și care mă făceau să mă simt vinovată pentru orice alegere.

Au trecut zilele una după alta. Tensiunea din casă a crescut. Sorin vorbea tot mai puțin cu mine. Viorica mă privea cu răceală. Mama venea tot mai rar, rușinată că mă pune într-o situație imposibilă.

Într-o seară, după ce am adormit copilul, m-am prăbușit pe canapea și am început să scriu această poveste. Poate că nu există răspunsuri simple. Poate că uneori trebuie să alegi pe cine iubești mai mult sau cui îi ești mai recunoscător.

Dar oare chiar trebuie? Oare chiar trebuie să alegem între cei pe care îi iubim? Sau există o cale prin care putem rămâne oameni întregi fără să ne pierdem pe noi înșine?

Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu?