Lacătul de la ușă și cheia inimii mele

— Nu pot să cred, Vlad! Iar a intrat peste noi fără să bată măcar la ușă! am izbucnit, cu vocea tremurândă, în timp ce încercam să-mi adun hainele împrăștiate pe jos. Ariana, soacra mea, stătea în prag cu brațele încrucișate și privirea rece ca o iarnă timpurie.

— Am venit să văd dacă aveți nevoie de ceva. Sau poate vrei să mă asiguri că nu ai stricat iar mașina de spălat? a spus ea, cu un zâmbet fals.

Vlad a încercat să o calmeze, dar eu simțeam cum mi se strânge inima. Nu era prima dată când Ariana își făcea apariția fără să anunțe. De când ne-am mutat în apartamentul micuț din cartierul Titan, mama lui Vlad părea să creadă că are dreptul să intre oricând în viața noastră — la propriu și la figurat.

Totul a început cu mult înainte de nuntă. Ariana visa pentru fiul ei o fată „de familie bună”, cu bani, casă la curte și părinți cu relații. Eu eram doar Raluca din Ploiești, crescută într-un apartament cu două camere, cu o mamă profesoară și un tată pensionar. Când Vlad m-a cerut de soție, Ariana a rămas tăcută o clipă prea lungă. Apoi a zâmbit forțat și a spus: „Sper că știi ce faci.”

La început am crezut că va trece. Vlad mă asigura mereu: „Las-o, mami e mai dificilă, dar o să te placă în timp.” Dar timpul nu a făcut decât să-i adâncească resentimentele. La fiecare masă de duminică, Ariana găsea un motiv să mă critice: ba că nu știu să gătesc sarmale ca lumea, ba că nu port destule bijuterii sau că nu am grijă de Vlad cum ar trebui.

Într-o seară, după o ceartă aprinsă, Vlad mi-a mărturisit:

— Știi că mama mereu a visat să mă însor cu cineva bogat? Credea că așa o să scape și ea de griji… Când i-am spus că te iubesc pe tine, a zis că dragostea nu ține de foame.

Am simțit cum mi se rupe ceva în suflet. Eu nu eram destul pentru ea. Niciodată nu aveam să fiu.

Ariana a început să vină tot mai des la noi acasă. Avea cheia de la apartament — „pentru urgențe”, spunea ea — dar urgențele ei erau mereu legate de mine: ba trebuia să verifice dacă am făcut curat, ba să vadă dacă Vlad mănâncă bine. Într-o zi am găsit-o răscolind prin dulapurile mele.

— Ce cauți acolo? am întrebat-o, încercând să-mi păstrez calmul.

— Voiam doar să văd dacă ai haine potrivite pentru nunta verișoarei lui Vlad. Nu vreau să ne faci de râs.

M-am simțit umilită. Am plâns ore întregi după ce a plecat. Vlad era prins la mijloc — își iubea mama, dar mă iubea și pe mine. Îl vedeam cum se frământă, cum încearcă să împace două lumi care nu se vor întâlni niciodată.

Apoi au început certurile între noi. Eu îi reproșam că nu pune limite, el îmi cerea răbdare. Într-o noapte, după ce Ariana a intrat peste noi fără să anunțe și m-a găsit în pijama în bucătărie, am cedat:

— Ori schimbăm yala, ori eu plec!

Vlad s-a uitat la mine cu ochii plini de lacrimi. A doua zi am mers împreună la magazin și am cumpărat un nou set de chei. Când i-am spus Arianei că nu mai are acces liber la noi acasă, a izbucnit:

— După tot ce am făcut pentru voi! Asta e recunoștința voastră? Să mă dați afară ca pe un câine?

A încercat să-l șantajeze emoțional pe Vlad. L-a sunat zilnic, i-a trimis mesaje lungi în care îi spunea că l-am schimbat, că nu mai e băiatul ei. Vlad s-a închis în el. Nu mai vorbea cu mine zile întregi. Eu mă simțeam vinovată și totodată furioasă — de ce trebuia să aleg între liniștea mea și liniștea lui?

Într-o seară, după ce Vlad s-a întors tăcut de la serviciu, l-am întrebat:

— Dacă ar fi să alegi între mine și mama ta…?

Nu mi-a răspuns. S-a ridicat și a ieșit pe balcon. Am stat acolo, în tăcere, fiecare cu durerea lui.

Au trecut luni de zile până când lucrurile s-au mai liniștit. Ariana nu ne-a mai vizitat fără anunț, dar nici relația noastră nu s-a vindecat complet. Vlad merge des la ea, iar eu simt mereu o umbră între noi.

Uneori mă întreb dacă dragostea chiar poate învinge orice sau dacă unele răni rămân deschise pentru totdeauna. Oare câte familii din România trăiesc aceeași poveste ca a noastră? Ce ai face tu dacă ai fi în locul meu?