Cererile neașteptate ale cumnatului meu: Ce poate dori un om de afaceri de la mine?

— Nu pot să cred că iarăși ai uitat să iei pâine, Vlad! vocea Ioanei, sora mea, răsună din bucătărie, în timp ce eu stăteam pe canapea, cu ochii pierduți în flăcările imaginare care încă mă bântuiau după atâția ani. Era ziua mea, dar nu ziua în care m-am născut, ci ziua în care Ioana m-a scos din casa în flăcări, cu pielea ei arsă pe brațe și cu ochii plini de groază. Aveam doar șapte ani atunci, iar ea, la doisprezece, a devenit eroul meu pe viață.

De atunci, sărbătoresc două zile de naștere. Una cu tort și prieteni, alta doar cu Ioana, în liniște, cu o lumânare aprinsă și o privire complice. Dar anul acesta, totul avea să se schimbe. În acea dimineață, când încă nu terminasem cafeaua, a sunat telefonul. Era Radu, cumnatul meu, soțul Ioanei, un om de afaceri mereu ocupat, cu un ton de obicei rece și calculat.

— Vlad, trebuie să vorbim. Urgent. Ne vedem la biroul meu la ora 12.

Nu era genul de om care să ceară favoruri sau să piardă vremea cu politețuri. Am simțit un nod în stomac, dar am încercat să nu-i arăt Ioanei că ceva nu e în regulă. Am plecat spre biroul lui Radu, o clădire impunătoare din centrul orașului, cu geamuri fumurii și recepționere care nu-ți zâmbeau niciodată.

— Intră, Vlad, mi-a spus el, fără să ridice privirea din hârtii. Am închis ușa încet, încercând să-mi ascund neliniștea.

— Ce s-a întâmplat, Radu?

A ridicat ochii spre mine, iar privirea lui era mai tăioasă ca niciodată.

— Am nevoie de ajutorul tău. Știu că nu ești implicat în afaceri, dar am ajuns într-o situație delicată. Cineva din firmă mă șantajează. Are informații care, dacă ies la iveală, pot distruge tot ce am construit. Nu pot apela la nimeni din interior. Am nevoie de cineva de încredere. Am nevoie de tine.

Am rămas fără cuvinte. Eu, Vlad, cel care abia reușea să-și găsească un job stabil, eram ultima speranță a unui om care părea de neclintit. Am simțit cum trecutul, cu toate traumele și eșecurile mele, mă apasă pe umeri.

— De ce eu? am întrebat, încercând să-mi ascund tremurul vocii.

— Pentru că știu că nu mă vei trăda. Și pentru că Ioana are încredere în tine. Dacă nu mă ajuți, totul se duce de râpă. Și nu doar firma mea, ci și familia noastră.

Am ieșit din biroul lui cu capul plecat, cu o mapă plină de documente și cu o misiune care mă depășea. În drum spre casă, gândurile îmi zburau la Ioana. Cum ar reacționa dacă ar afla? Ar fi mândră că încerc să-l ajut pe Radu sau s-ar teme că mă bag într-o lume care nu mi se potrivește?

Seara, la masa de familie, Ioana a observat că sunt absent.

— Vlad, ce ai? Nu ești tu însuți.

— Nimic, doar sunt obosit, am mințit, evitând privirea ei. Dar ochii ei m-au urmărit toată seara, ca și cum ar fi știut că ascund ceva.

În zilele următoare, am început să investighez discret. Am descoperit rapid că șantajistul era chiar unul dintre cei mai vechi angajați ai lui Radu, un anume Costel, care avea acces la toate documentele sensibile. Am încercat să-l abordez, să-l fac să recunoască, dar el a râs în fața mea.

— Tu? Ce vrei, băiete? Crezi că poți să mă oprești? Nu știi cu cine te pui.

Am simțit pentru prima dată frica adevărată. Nu era doar despre afaceri, era despre familie, despre Ioana, despre tot ce însemna siguranța noastră. Am decis să-i spun adevărul Ioanei, chiar dacă știam că o va durea.

— Ioana, trebuie să-ți spun ceva. Radu e șantajat. M-a rugat să-l ajut. Nu am vrut să te implic, dar nu mai pot singur.

A izbucnit în plâns. Nu pentru că era supărată pe mine, ci pentru că simțea că totul se destramă.

— Vlad, nu trebuia să te bagi. Radu nu e omul pe care îl crezi. Sunt lucruri pe care nu le știi despre el. Dar dacă ai început, nu te opri. Fă ce trebuie, dar ai grijă de tine.

Am simțit că lumea mea se clatină. Ce nu știam despre Radu? Ce ascundea Ioana de mine? Am continuat să sap, iar ceea ce am descoperit m-a șocat: Radu era implicat în afaceri dubioase, iar șantajul era doar vârful icebergului. Costel avea dovezi despre tranzacții ilegale, despre bani negri, despre oameni influenți care ar fi făcut orice să nu fie expuși.

Într-o noapte, Costel m-a sunat.

— Dacă vrei să-ți salvezi familia, vino mâine la depozit. Singur.

Am știut că nu am de ales. Am mers acolo, cu inima cât un purice. Costel m-a întâmpinat cu un zâmbet amar.

— Vlad, nu ești ca ei. Dar dacă nu faci ce-ți spun, totul iese la iveală. Vreau să plec din țară, să-mi dai banii pe care îi merit. Altfel, totul se termină rău pentru voi.

Am reușit să negociez cu el, să-i promit că va primi banii, dar doar dacă îmi dă toate dovezile. A acceptat, dar nu fără amenințări.

Când i-am povestit totul Ioanei, a căzut în genunchi, plângând.

— Vlad, nu știi cât de mult îmi doresc să fi avut o viață normală. Să nu fi fost nevoită să te salvez atunci, să nu fi ajuns aici, între minciuni și trădări.

Am îmbrățișat-o, simțind că, indiferent de ce se va întâmpla, legătura noastră nu va putea fi ruptă niciodată. Am decis să merg la poliție, să spun totul, chiar dacă asta însemna să-l pierd pe Radu și să-mi distrug familia. Dar nu puteam trăi cu minciuna.

Acum, la treizeci de ani, mă uit în oglindă și mă întreb: oare cât de departe suntem dispuși să mergem pentru cei pe care îi iubim? Și cât de mult ne poate schimba un secret bine păzit?

Voi ce ați fi făcut în locul meu? Ați fi ales adevărul sau ați fi protejat familia cu orice preț?