Dacă nu ți-ai fi răsfățat fata, poate am fi fost încă o familie: Povestea unei soacre

— Dacă nu ți-ai fi răsfățat fata, poate am fi fost încă o familie! am izbucnit, cu vocea tremurândă, în mijlocul bucătăriei scăldate în lumina rece a dimineții. Am simțit privirea Danei, nora mea, ca un cuțit înfipt în inimă. Radu, fiul meu, stătea între noi, cu pumnii strânși și ochii umezi. Era ultima noastră discuție înainte ca totul să se destrame.

Nu știu când am început să simt că pierd controlul asupra propriei familii. Poate atunci când Dana a venit pentru prima dată la noi acasă, cu zâmbetul ei larg și cu aerul acela de fată crescută în puf. Mama ei, doamna Stanciu, o aducea mereu cu mașina, îi purta geanta, îi aducea prăjituri și îi spunea cât e de specială. Eu nu am avut luxul ăsta. Am crescut la țară, cu palmele crăpate de muncă și cu grija zilei de mâine.

Radu s-a îndrăgostit nebunește de Dana. La început am fost fericită pentru el. Dar pe măsură ce anii au trecut, am început să văd cum Dana nu știa să facă nimic fără ajutorul mamei ei. Nu gătea, nu spăla, nu știa să țină o casă. Radu muncea din greu la service-ul auto pe care îl deschisese cu greu după ce a terminat liceul. Seara venea acasă obosit, iar Dana îl aștepta cu pretenții și nemulțumiri.

— Mamă, nu mai spune nimic! mă ruga Radu de fiecare dată când încercam să-i deschid ochii.

— Dar nu vezi că fata asta nu știe să facă nimic? O să te trezești că muncești pentru doi!

— Las-o, mamă! O să se schimbe…

Dar nu s-a schimbat. Ba din contră, după ce s-au mutat la apartamentul lor din Militari, Dana a început să vină tot mai des la noi cu plânsete și reproșuri. Cică Radu nu o înțelege, că e prea ocupat cu munca, că nu îi aduce flori, că nu o scoate în oraș. Eu încercam să o liniștesc, dar simțeam cum răbdarea mi se subțiază ca gheața primăvara.

Într-o zi, Dana a venit cu mama ei. Au intrat amândouă ca niște regine și au început să-mi explice cum ar trebui să-mi educ fiul să fie mai atent cu soția lui.

— Doamnă Viorica, poate dacă l-ați fi învățat pe Radu să fie mai tandru…

Am simțit cum îmi fierbe sângele în vene.

— Poate dacă dumneavoastră nu ați fi răsfățat-o atât pe Dana, ar ști și ea ce înseamnă viața adevărată!

A fost prima ceartă adevărată între noi. De atunci, relațiile s-au răcit. Radu era prins la mijloc. Îl vedeam cum se stinge pe zi ce trece. Nu mai zâmbea ca înainte. Într-o seară a venit acasă târziu și s-a prăbușit pe canapea.

— Mamă… nu mai pot. Simt că mă sufoc.

L-am luat în brațe și am plâns împreună. Niciodată nu mi-am dorit să-l văd așa. Dar nici nu puteam să tac și să văd cum familia lui se destramă.

După câteva luni de certuri și împăcări forțate, Radu a decis să plece. A lăsat totul în urmă: apartamentul, mobila cumpărată din rate, visele lor de familie. Dana a rămas singură, iar eu… eu am rămas cu un gol imens în suflet și cu întrebarea: unde am greșit?

Sunt zile când mă trezesc dimineața și mă uit la poza lui Radu de pe raft. Îmi amintesc de copilul vesel care venea acasă plin de noroi și râdea cu gura până la urechi. Unde a dispărut băiatul meu? Ce s-a întâmplat cu familia noastră?

Odată am întâlnit-o pe Dana la piață. Era palidă și abătută.

— Doamnă Viorica…

— Dana…

A tăcut o clipă, apoi a spus încet:

— Poate că nici eu n-am știut să fiu soție… Poate că mama m-a protejat prea mult.

Am simțit un nod în gât. Am vrut să o îmbrățișez, dar m-am oprit. Prea multe cuvinte nespuse între noi.

Acum stau singură în bucătărie și mă gândesc: dacă aș fi fost mai blândă? Dacă aș fi încercat să o înțeleg pe Dana? Dacă…

Poate că vina nu e doar a ei sau a mea. Poate că fiecare dintre noi a contribuit la prăbușirea acestei familii.

Mă întreb: oare câte mame trăiesc aceeași poveste ca mine? Câte familii se destramă din cauza orgoliilor și neputinței de a comunica? Dacă ați fi fost în locul meu… ce ați fi făcut altfel?