„Mamă, ia-mi un credit” – Povestea unei decizii care mi-a zguduit viața

— Mamă, te rog, nu am altă soluție! Dacă nu mă ajuți tu, pierd totul!
Vocea lui Vlad răsuna în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață. Mâinile îmi tremurau pe cana de porțelan, iar inima îmi bătea atât de tare încât simțeam că o aud. Era pentru prima dată când îl vedeam atât de disperat, cu ochii roșii de nesomn și obrajii brăzdați de lacrimi.
— Vlad, nu pot… Nu pot să fac asta. Știi că abia mă descurc cu pensia mea. Dacă iau creditul pe numele meu și nu poți plăti… pierdem apartamentul. Rămânem pe drumuri!
El a izbucnit:
— Dar tu nu înțelegi că nu am altă șansă? Toți m-au refuzat! Tu ești mama mea, tu ar trebui să mă ajuți!
M-am ridicat încet de la masă, simțind cum greutatea lumii apasă pe umerii mei. M-am dus la icoana din colțul camerei și am început să mă rog în gând, așa cum făceam mereu când nu găseam răspunsuri.

Nu am fost niciodată o femeie bogată. Am muncit toată viața la fabrica de confecții din orașul nostru mic din Moldova, am crescut doi copii singură după ce soțul meu, Doru, ne-a părăsit pentru o altă femeie. Am tras din greu să le ofer tot ce am putut: o masă caldă, haine curate, școală bună. Vlad a fost mereu cel rebel, mereu cu capul în nori, visând la afaceri mari și bani mulți. Sorina, sora lui mai mică, era opusul: liniștită, responsabilă, mereu aproape de mine.

În ultimii ani, Vlad se schimbase. După ce a pierdut banii la bursă și a divorțat de Loredana, părea că totul îi merge prost. Acum, cu datorii la bancă și la prieteni, venea la mine ca la ultima speranță. Și eu? Eu eram prinsă între dragostea de mamă și frica de a pierde tot ce am construit.

— Mamă, te rog… Nu vreau să ajung pe stradă. Nu vreau să mă fac de râs în fața Sorinei sau a vecinilor. Dacă mă ajuți acum, promit că o să fie bine! O să-ți dau banii înapoi!

Am simțit cum lacrimile îmi curg pe obraji fără să le pot opri. M-am așezat pe marginea patului și am privit spre tavanul scorojit. În minte îmi răsuna vocea mamei mele: „Niciodată să nu-ți lași copilul la greu.” Dar dacă îl ajutam și nu reușea? Dacă pierdeam casa? Unde ne duceam? Sorina avea și ea un copil mic, nu putea să ne ia pe toți.

În acea noapte nu am dormit deloc. M-am rugat la Maica Domnului să-mi dea un semn, o cale de ieșire. Dimineața, Sorina a venit la mine cu fetița ei, Mara.

— Mamă, ce s-a întâmplat? Pari obosită…

I-am povestit totul printre suspine. Sorina a tăcut mult timp, apoi a spus:

— Vlad trebuie să-și asume consecințele. Dacă îl ajuți acum, va continua să facă greșeli. Știu că îl iubești, dar trebuie să-l lași să crească.

M-am uitat la Mara, care se juca liniștită cu păpușa ei pe covor. Mi-am dat seama că nu pot risca viitorul ei pentru greșelile lui Vlad. Dar cum să-i spun asta fiului meu?

Seara, Vlad a venit din nou. Era palid, cu ochii umflați.

— Ai vorbit cu Sorina, nu-i așa? Toți sunteți împotriva mea! Nimeni nu mă înțelege!

— Vlad, te iubesc mai mult decât orice pe lume. Dar nu pot să fac asta. Nu pot să pierd casa pentru tine. Trebuie să găsești altă soluție.

A trântit ușa și a plecat fără să se uite înapoi. Am rămas singură, cu sufletul sfâșiat între vinovăție și ușurare. Zilele următoare au fost un chin. Vecinii au început să vorbească: „Ai auzit? Vlad al Mariei are datorii mari…”, „Săraca Maria, ce-o să facă?”

În fiecare seară mă rugam să fie bine. După o săptămână, Vlad m-a sunat.

— Mamă… am găsit o soluție. Un prieten m-a ajutat să-mi restructurez datoriile. Îmi pare rău că te-am pus în situația asta. Poate că Sorina are dreptate… trebuie să mă schimb.

Am simțit cum o povară imensă mi se ridică de pe suflet. Am plâns iar, dar de data asta de ușurare. Am înțeles atunci că uneori dragostea adevărată înseamnă să spui „nu”, chiar dacă doare.

Acum, când privesc în urmă, mă întreb: Oare am făcut bine? Oare e corect să refuzi propriul copil pentru a salva familia? Sau credința și dragostea adevărată se văd tocmai atunci când ai curajul să nu cedezi?

Poate că fiecare mamă are răspunsul ei. Dar eu știu că fără credință nu aș fi avut puterea să aleg.