O Alegere Dificilă: De Ce Am Decis Să Nu Îmi Las Moștenirea Fiului Meu

„Nu pot să cred că ai făcut asta, mamă!” vocea lui Andrei răsună în camera de zi, plină de furie și dezamăgire. Stăteam în fața lui, simțind cum fiecare cuvânt al său îmi străpunge inima ca un pumnal. „Cum ai putut să-i lași totul Ioanei? Eu sunt fiul tău!”

Îmi era greu să-l privesc în ochi. Andrei, băiatul meu cel mare, cel care fusese mereu mândria mea, acum mă privea ca pe un străin. „Andrei, te rog să mă înțelegi”, am încercat să-i explic, dar cuvintele păreau să se piardă în aerul tensionat dintre noi.

Am crescut singură doi copii după ce Mihai, fostul meu soț, a plecat. Deși ne-a ajutat cu pensia alimentară, viața nu a fost niciodată ușoară. Am muncit din greu pentru a le oferi lui Andrei și Ioanei tot ce aveau nevoie. Dar acum, la bătrânețe, trebuia să iau o decizie pe care nu mi-aș fi dorit niciodată să o iau.

Ioana fusese mereu cea care rămânea lângă mine. După ce Mihai a plecat, ea a fost cea care m-a ajutat să trec prin momentele grele. Îmi amintesc cum venea acasă de la școală și mă găsea plângând în bucătărie. Se așeza lângă mine și îmi spunea: „Mamă, totul va fi bine. Sunt aici pentru tine.”

Andrei, pe de altă parte, a ales un drum diferit. A plecat la facultate în alt oraș și, deși ne vizita din când în când, distanța dintre noi devenea tot mai mare. Îl iubeam nespus, dar simțeam că nu mai eram parte din viața lui.

Când am aflat că sănătatea mea începe să se deterioreze, am știut că trebuie să iau o decizie privind viitorul copiilor mei. Am decis să las casa și economiile mele Ioanei. Știam că ea va avea grijă de ele și că va continua să fie alături de mine până la sfârșit.

„Nu e vorba că nu te iubesc, Andrei”, i-am spus cu lacrimi în ochi. „Dar Ioana a fost mereu aici. Ea a renunțat la multe pentru a mă ajuta.”

„Și eu am făcut sacrificii!” a strigat el, furios. „Am muncit din greu pentru a-ți face mândră! Cum poți să-mi faci asta?”

Îmi doream să-i pot explica mai bine, dar știam că nu va înțelege acum. Poate că timpul va vindeca rănile și va vedea lucrurile din perspectiva mea.

După ce Andrei a plecat trântind ușa, am rămas singură în camera de zi. M-am prăbușit pe canapea și am început să plâng. M-am întrebat dacă am făcut alegerea corectă sau dacă mi-am condamnat relația cu fiul meu pentru totdeauna.

Ioana a intrat încet în cameră și s-a așezat lângă mine. „Mamă, știu că e greu pentru tine”, mi-a spus ea cu blândețe. „Dar ai făcut ce ai crezut că e mai bine.”

Am privit-o pe Ioana și am văzut în ochii ei aceeași determinare și iubire care m-au susținut de-a lungul anilor. Știam că nu sunt singură.

„Oare am greșit?” m-am întrebat cu voce tare, privind spre fereastra prin care soarele apunea încet. „Oare dragostea unui părinte poate fi măsurată în bani sau proprietăți?”

Acum mă întreb dacă decizia mea va aduce vreodată pacea pe care o caut sau dacă voi rămâne cu inima împărțită între cei doi copii ai mei.