O aniversare care a rupt o familie: Povestea mea, Elena, între fiu și noră

— Nu cred că e cazul să mai insiști, mamă, a spus Radu cu voce joasă, dar fermă. Irina s-a retras deja în dormitor cu fetele. Nu vrea să mai continue discuția.

Stăteam în bucătăria lor, cu mâinile strânse pe marginea scaunului, simțind cum inima îmi bate nebunește. Era ziua de naștere a nepoatei mele mai mari, Ana-Maria, și ar fi trebuit să fie o zi de bucurie. În schimb, simțeam că mă sufoc în propria familie.

Totul a început când am ajuns la ei acasă, un apartament spațios dintr-un cartier bun din București, cumpărat cu ajutorul socrului Irinei. M-am simțit mereu ca o musafiră acolo, deși Radu e fiul meu și am făcut sacrificii uriașe pentru el. Am adus un tort mare de la cofetăria preferată a Anei-Maria și un set de cărți pentru cea mică, Ilinca. Dar când am intrat pe ușă, Irina abia mi-a aruncat un zâmbet forțat.

— Bună ziua, mamă Elena. Poți lăsa tortul pe masă, avem deja unul făcut de mine.

Am simțit un junghi în piept. Nu era prima dată când mă făcea să mă simt în plus. Am încercat să ignor și să mă bucur de fete. Ana-Maria a venit să mă îmbrățișeze, iar Ilinca mi-a arătat o jucărie nouă. Pentru ele eram încă „buni”, refugiul lor când părinții se certau sau erau ocupați.

Pe parcursul mesei, Irina a început să vorbească despre investițiile lor imobiliare, despre cât de greu e cu chiriașii și cât de mult muncește ea ca să țină casa în ordine. Radu asculta tăcut, iar eu încercam să nu intervin. Dar când Irina a spus:

— Noroc cu tata că ne-a dat apartamentul ăsta, altfel nu știu unde am fi stat…

Nu m-am putut abține:

— Și eu și tatăl lui Radu am muncit toată viața ca să-l ajutăm. Nu e doar meritul socrului tău.

Irina a ridicat din sprâncene:

— Da, dar aici stăm datorită familiei mele. Și dacă tot veni vorba, poate ar fi bine să nu mai aduci atâtea cadouri fetelor. Le răsfeți prea mult și apoi ne e greu să le educăm.

Am simțit cum mi se taie respirația. Ana-Maria s-a uitat speriată la mine. Radu a încercat să schimbe subiectul, dar Irina a continuat:

— Și te rog să nu le mai spui povești despre cum era pe vremea ta. Le bagi în cap idei care nu se potrivesc cu vremurile noastre.

Am simțit că explodez. M-am ridicat brusc de la masă:

— Dacă prezența mea vă deranjează atât de tare, mai bine plec!

Radu s-a ridicat și el:

— Mamă, te rog…

Dar Irina deja strângea farfuriile cu gesturi repezite:

— Poate e mai bine așa.

Am ieșit din apartament cu ochii în lacrimi. Pe scara blocului am auzit-o pe Ana-Maria alergând după mine:

— Buni! Nu pleca!

Am îmbrățișat-o strâns și i-am șoptit:

— O să vin să te văd la școală, iubita mea.

În zilele care au urmat, Radu m-a sunat rar și scurt. Irina nu mi-a mai dat niciun semn. Am încercat să-mi văd nepoatele la școală sau la activități extrașcolare, dar Irina mereu găsea motive să nu mă lase să le iau acasă sau să stau cu ele.

M-am simțit trădată de propriul fiu. Îmi aminteam cum îl țineam în brațe când era mic și promiteam că voi fi mereu acolo pentru el. Acum părea că nu mai are nevoie de mine sau că îi e rușine cu mine în fața Irinei și a familiei ei.

Seara stau singură în apartamentul meu mic din Drumul Taberei și mă gândesc: oare unde am greșit? Am fost prea prezentă? Prea insistentă? Sau pur și simplu Irina nu m-a vrut niciodată aproape?

Mi-e dor de fetele mele, de râsul lor și de îmbrățișările calde. Mi-e dor de Radu cel mic, care venea plângând la mine când îl necăjeau copiii la școală. Acum e bărbat și pare că nu mai are nevoie de mama lui.

Uneori mă gândesc să-i scriu o scrisoare Irinei, să-i spun cât de mult țin la familie și cât de mult mă doare distanța asta rece dintre noi. Alteori îmi spun că poate e mai bine să mă retrag, să nu le stric echilibrul fragil.

Dar inima mea nu poate accepta ușor pierderea asta. Oare câte mame din România trăiesc aceeași dramă? Oare chiar trebuie să aleg între demnitatea mea și dragostea pentru copii?

Poate că într-o zi Radu va înțelege cât de mult contează legătura dintre mamă și fiu. Până atunci, rămân cu întrebarea care mă macină noapte de noapte: „Cât trebuie să lupți pentru familia ta înainte să renunți?”