Umbra trecutului: Moștenirea care mi-a sfâșiat familia

— Nu vreau să aud scuze, Sorina! Banii ăștia nu sunt doar ai tăi! — vocea cumnatei mele, Mariana, răsuna prin bucătăria mică, făcându-mă să tresar. Mâinile îmi tremurau pe cana de ceai, iar privirea fiului meu, Vlad, mă ardea din colțul camerei. Avea doar zece ani și deja simțea povara unei moșteniri pe care nu o ceruse nimeni.

Totul a început cu o scrisoare oficială, primită într-o dimineață ploioasă de martie. Soțul meu, Lucian, murise cu doi ani în urmă, lăsând în urmă un gol imens și o mulțime de întrebări fără răspuns. Nu știam că avea un cont ascuns la bancă și nici că părinții lui, retrași la țară, strânseseră o avere considerabilă. Moștenirea a venit ca un trăsnet: peste 100.000 de euro și casa bătrânească din satul natal al lui Lucian.

La început am crezut că banii ne vor aduce liniște. Vlad avea nevoie de stabilitate, iar eu mă luptam cu ratele și cu un salariu de educatoare care abia ne ajungea de la o lună la alta. Dar vestea s-a răspândit rapid, iar familia soțului meu s-a transformat peste noapte.

Mariana, sora lui Lucian, a venit prima la ușă. — Sorina, trebuie să vorbim. Știi bine că Lucian nu ar fi vrut ca totul să rămână doar la tine. Și eu am dreptul la partea mea! — mi-a spus cu ochii injectați de furie. Am încercat să-i explic că testamentul era clar: totul îi revenea lui Vlad, iar eu eram doar tutorele legal până când el va împlini 18 ani. Dar Mariana nu voia să audă.

În zilele următoare au început telefoanele anonime, privirile piezișe ale vecinilor și zvonurile răutăcioase. — Ai pus mâna pe bani și acum nu mai știi de noi! — mi-a strigat într-o zi unchiul Gheorghe, fratele soacrei mele, pe stradă. M-am simțit ca o infractoare, deși nu făcusem decât să respect dorința soțului meu.

Mama mea încerca să mă liniștească: — Sorina, nu te lăsa doborâtă. Banii vin și pleacă, dar familia rămâne. Dar ce te faci când familia se transformă în dușman? Noaptea nu mai dormeam. Îmi făceam griji pentru Vlad — dacă cineva ar încerca să ne facă rău? Dacă Mariana ar merge atât de departe încât să ne dea în judecată?

Într-o seară, după ce Vlad a adormit, am găsit curajul să-l sun pe avocatul nostru de familie, domnul Popescu. — Doamnă Sorina, testamentul e clar. Dar vă sfătuiesc să fiți atentă. Astfel de situații scot la iveală ce e mai rău din oameni.

A doua zi dimineață am găsit poarta casei vandalizată cu vopsea roșie: „Hoții!” Vlad a început să plângă când a văzut inscripția. — Mamă, de ce ne urăsc toți? Ce-am făcut noi?

Nu am avut răspunsuri pentru el. Am încercat să-l protejez cât am putut, dar tensiunea creștea cu fiecare zi. Mariana a venit din nou, de data asta cu soțul ei, Viorel. — Dacă nu ne dai partea noastră, mergem la tribunal! — a tunat Viorel.

— Nu pot să vă dau nimic! Totul e al lui Vlad! — am izbucnit eu, simțind cum mi se rupe sufletul.

— Atunci să nu te miri dacă o să-ți fie greu aici! — a spus Mariana printre dinți.

Am început să mă gândesc serios să mă mut cu Vlad în alt oraș. Dar unde să plec? Casa era singura noastră siguranță materială. Într-o seară, mama m-a găsit plângând în bucătărie.

— Sorina, trebuie să fii tare pentru Vlad. Nu lăsa banii să-ți distrugă sufletul.

Dar cum poți rămâne tare când toți cei din jur te privesc ca pe un dușman? Când copilul tău se teme să iasă afară?

Într-o zi, Vlad a venit acasă cu ochii roșii: — Mami, colegii spun că suntem bogați și că tu ai furat banii lui tataie… E adevărat?

Atunci am simțit că mă prăbușesc. L-am luat în brațe și i-am spus adevărul: — Tati a vrut ca tu să fii bine. Eu doar încerc să-ți respect dreptul la o viață mai bună.

În acea noapte am decis că nu voi ceda presiunilor. Am început să caut ajutor la psiholog pentru Vlad și pentru mine. Am vorbit cu directorul școlii despre situație și am cerut sprijin poliției după ce am primit amenințări scrise.

Lupta nu s-a terminat nici azi. Mariana încă încearcă să mă intimideze, iar rudele mă privesc ca pe o străină. Dar am învățat că uneori trebuie să-ți aperi dreptatea chiar și împotriva celor care ar trebui să-ți fie aproape.

Mă uit la Vlad cum doarme liniștit și mă întreb: oare voi reuși să-l protejez până la capăt? Oare merită liniștea noastră atâta luptă? Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu?