O seară care mi-a schimbat viața – când prietenia devine o povară

— Nu pot să cred că ai adus-o aici, Vlad! am izbucnit, vocea tremurându-mi de furie și neputință, în timp ce privirea mi se fixa pe chipul zâmbitor al Anei, femeia care mi-a distrus liniștea în ultimul an. Era trecut de ora opt, masa era aranjată cu grijă, lumânările pâlpâiau cald, iar mirosul de sarmale umplea apartamentul. Îi invitasem pe cei mai apropiați: Vlad, prietenul meu din liceu, Irina și soțul ei, Cătălin, și pe sora mea, Raluca. Voiam să fie o seară liniștită, să ne amintim de vremurile bune, să râdem și să ne simțim acasă.

Dar când am deschis ușa și am văzut-o pe Ana lângă Vlad, cu ochii ei mari și inocenți, am simțit cum tot sângele mi se urcă la cap. Ana fusese motivul pentru care prietenia mea cu Vlad aproape că s-a destrămat anul trecut. Îmi spusese minciuni despre mine, m-a bârfit la toți cunoscuții și, cel mai rău, încercase să mă despartă de Raluca, inventând povești despre familia noastră. Vlad știa toate astea. Știa cât m-a durut. Și totuși, a adus-o aici, în casa mea.

— Hai, Mara, nu face o scenă, a încercat Vlad să mă liniștească, dar vocea lui era falsă, ca și cum știa că greșește și totuși nu-i păsa. — Ana e cu mine acum. Nu puteam s-o las singură.

Irina și Cătălin s-au privit stânjeniți. Raluca s-a retras spre bucătărie, evitând privirea Anei. Am simțit cum toată atmosfera se schimbă: râsetele s-au stins, conversațiile s-au transformat în șoapte. Am încercat să-mi păstrez calmul. Am zâmbit forțat și am invitat-o pe Ana la masă. Dar fiecare gest al ei – cum își turna vinul, cum râdea la glumele lui Vlad – mă făcea să simt că nu mai am control asupra propriei case.

— Mara, ce bună e ciorba asta! a exclamat Ana cu un entuziasm exagerat. — Poate mă înveți și pe mine rețeta.

Am strâns din dinți. — Sigur, Ana. Poate altădată.

Raluca a venit lângă mine la bucătărie. — Nu trebuie să suporți asta, mi-a șoptit ea. — E casa ta.

— Nu vreau scandal… Nu vreau să stric seara tuturor, i-am răspuns cu voce joasă.

Dar nu mai puteam suporta privirile complice dintre Vlad și Ana. M-am simțit invadată în propriul spațiu, trădată de cel mai bun prieten al meu. Am încercat să port conversații banale cu Irina și Cătălin despre joburi și vacanțe, dar mintea îmi era doar la faptul că Vlad nu mi-a respectat limitele.

După desert, când toți păreau să se relaxeze puțin, Ana a început să povestească despre o petrecere unde „unii oameni nu știu să-și țină gura”. Am știut imediat că vorbește despre mine. Am simțit cum obrajii mi se înroșesc de furie.

— Ana, cred că ai spus destule pentru seara asta, am spus apăsat.

Vlad a intervenit imediat: — Mara, nu fi așa de sensibilă! Ești mereu gata să sari la gâtul cuiva…

Atunci am izbucnit. — Sensibilă? Vlad, tu ai adus aici persoana care mi-a făcut cel mai mult rău în ultimii ani! În casa mea! Fără să mă întrebi! Cum ai putut?

Toți au tăcut. Irina s-a uitat jenată în farfurie. Cătălin a încercat să schimbe subiectul. Ana a zâmbit ironic.

— Poate că problema e la tine dacă nu poți trece peste trecut, a spus ea cu voce joasă.

M-am ridicat brusc de la masă. — Vreau să plecați. Toți.

Vlad s-a ridicat și el: — Serios? Pentru asta faci atâta scandal?

— Da! Pentru că nu mai pot să fiu gazda perfectă când mă simt trădată în propria casă!

Au plecat rând pe rând, fără alte cuvinte. Raluca a rămas cu mine până târziu în noapte. Am plâns pe umărul ei ca un copil. M-am simțit vinovată că am stricat seara tuturor, dar și eliberată că am spus ce aveam pe suflet.

A doua zi dimineață am găsit un mesaj de la Vlad: „Îmi pare rău că ai reacționat așa. Poate ar trebui să te gândești de ce nu poți ierta.”

Am șters mesajul fără să răspund. Pentru prima dată după mult timp m-am simțit puternică. Am realizat că uneori trebuie să-ți aperi limitele chiar dacă asta înseamnă să pierzi oameni dragi.

Mă întreb acum: câți dintre noi acceptăm prea mult doar ca să nu supărăm pe alții? Și cât de mult ne costă asta liniștea sufletească?