„Teme pentru viitorul fiului meu: Moștenirea soțului meu și pretențiile familiei sale”

Alice stătea liniștită la masa din bucătărie, degetele ei urmărind marginile cecului proaspăt care zăcea în fața ei. Suma, 135.000 de dolari, era scrisă cu litere mari, o sumă lăsată de o mătușă îndepărtată pe care abia și-o amintea. Era o sumă care îi putea schimba viața, dar când îl privea pe soțul ei, George, inima îi era cuprinsă de un amestec de teamă și incertitudine.

Ochii lui George străluceau de planuri și posibilități. „Am putea în sfârșit să refacem bucătăria și baia,” medita el, vocea lui plină de entuziasm. „Poate chiar să dărâmăm acel perete pentru a mări sufrageria.”

Alice dădea din cap, mintea ei alergând. Apartamentul în care locuiau era spațios și bine situat, dar nu era al lor. Aparținea mamei lui George, Camelia, care le-a permis generos să locuiască acolo după divorțul complicat al lui George. George avea doi copii, Mihai și Camelia, din căsătoria anterioară. Ei veneau des în vizită, fiecare vizită reamintindu-i Alicei că locul ei în această familie extinsă era mai mult de chiriaș decât de proprietar.

„Dar nu e locul nostru, George,” a spus în cele din urmă Alice, vocea ei abia peste un șoaptă. „Nu ar trebui să economisim banii pentru ceva mai… permanent? Poate un loc al nostru?”

Fața lui George s-a întunecat pentru un moment, dar și-a ascuns rapid dezamăgirea cu un zâmbet. „Știu, știu. Dar gândește-te cât de fericită ar fi mama dacă am aranja locul ei. E o situație câștig-câștig, Alice.”

Alice voia să argumenteze, să lupte pentru un viitor care să se simtă mai sigur pentru ea și pentru fiul ei, Alexandru, dintr-o relație anterioară. Dar știa că a discuta cu George în fața mamei lui, care tocmai intrase în cameră, ar fi fost inutil.

Camelia, o femeie severă cu ochi pătrunzători, fusese întotdeauna amabilă, dar distantă față de Alice. „Aranjarea acestui loc este o investiție bună,” a intervenit Camelia, vocea ei fermă. „Crește valoarea proprietății. E o mișcare inteligentă.”

Simțindu-se în minoritate, Alice a cedat. Renovările au început, iar apartamentul s-a transformat. Dulapuri noi, o baie modernă și o sufragerie extinsă au adus o nouă viață în spațiul vechi. George și Camelia erau extaziați, entuziasmul lor fiind în contrast puternic cu sentimentul de neliniște tot mai mare al lui Alice.

Lunile au trecut, iar relația dintre Alice și George a început să se deterioreze. Presiunea financiară și prezența constantă a familiei lui George au cântărit greu asupra lui Alice. Îngrijorările ei despre viitor au crescut, în special pentru Alexandru, care părea tot mai mult ca un străin în propria casă.

Într-o seară rece, în timp ce Alice îl învelea pe Alexandru în pat, el a privit-o cu ochi îngrijorați. „Mami, o să locuim mereu aici? Ce se întâmplă dacă bunica Camelia vrea să ne dea afară?”

Inima lui Alice s-a frânt puțin. „Nu știu, dragul meu,” a recunoscut ea, vocea ei moale. „Dar îți promit, indiferent ce se întâmplă, o să fim bine.”

A doua zi, temerile lui Alice s-au materializat. George a chemat-o să stea jos, expresia lui fiind sumbră. „Alice, mama… plănuiește să vândă apartamentul. Crede că e un moment bun, acum că e totul aranjat.”

Stupefiată, Alice a simțit cum i se învârte camera. „Dar unde vom merge? Ce se întâmplă cu banii pe care i-am cheltuit?”

George a oftat, evitând să o privească în ochi. „Îmi pare rău, Alice. Am crezut că facem ce e corect.”

Pe măsură ce George pleca să discute detaliile cu mama lui, Alice a rămas singură, greutatea realității ei zdrobind-o. Își investise viitorul într-o casă care niciodată nu fusese a ei de păstrat, iar acum, fără economii și fără un cămin, viitorul pe care îl temea pentru fiul ei părea tot mai sigur.