„Nepoata se Stinge: Începe să-și Urăscă Atât Mama, cât și Sora Mai Mică”

Întotdeauna am crezut că dragostea unei mame este necondiționată și distribuită în mod egal între copiii săi. Dar viața mi-a arătat altceva. Fiica mea Andreea, odată lumina ochilor mei, a devenit un exemplu viu de cum o mamă poate favoriza un copil în detrimentul altuia, cu consecințe devastatoare.

Andreea a fost întotdeauna o femeie mândră și ambițioasă. Avea standarde înalte și ieșea doar cu băieți din familii bune. În cele din urmă, s-a căsătorit cu Mihai, un fost sportiv de colegiu care și-a transformat pasiunea pentru sport într-o carieră de succes. Păreau cuplul perfect, locuind într-o casă frumoasă din suburbii cu cele două fiice ale lor, Alexandra și Nora.

Alexandra, cea mai mare dintre cele două, era un copil inteligent și sensibil. Excelentă la școală și cu un talent natural pentru muzică. Nora, pe de altă parte, era mai extrovertită și atletică, la fel ca tatăl ei. De la o vârstă fragedă, era evident că Andreea avea o legătură specială cu Nora. Petrecea ore întregi la meciurile de fotbal ale Norei, încurajând-o de pe margine, în timp ce recitalurile de pian ale Alexandrei erau adesea întâmpinate cu indiferență sau scuze despre cât de ocupată era.

Pe măsură ce anii treceau, favoritismul devenea tot mai evident. Andreea o copleșea pe Nora cu afecțiune și laude, în timp ce Alexandra era adesea lăsată să se descurce singură. Mihai încerca să echilibreze lucrurile, dar slujba sa solicitantă îl ținea departe de casă majoritatea timpului. Alexandra a început să se retragă în sine, ochii ei odată strălucitori devenind acum triști și lipsiți de viață.

Am privit neputincioasă cum nepoata mea se stingea sub ochii mei. Alexandra a început să-și urască mama și sora mai mică, sentimente care doar se intensificau cu timpul. Se închidea în camera ei ore întregi, refuzând să iasă chiar și pentru mese. Notele ei au început să scadă și a pierdut interesul pentru muzică.

Într-o zi, am decis să o confrunt pe Andreea în legătură cu comportamentul ei. I-am spus că trebuie să-i arate Alexandrei mai multă dragoste și atenție, că o împinge departe. Andreea mi-a respins îngrijorările, spunând că Alexandra trece doar printr-o fază și că va trece peste ea.

Dar lucrurile s-au înrăutățit. Resentimentul Alexandrei s-a transformat în ură. A început să se comporte urât, să aibă probleme la școală și să se răzbune pe mama și sora ei. Răspunsul Andreei a fost să o pedepsească și mai aspru, adâncind și mai mult prăpastia dintre ele.

Știam că trebuie să fac ceva înainte să fie prea târziu. Am oferit să o iau pe Alexandra la mine, sperând că o schimbare de mediu ar putea să o ajute să se vindece. Andreea a fost de acord cu reticență, mai mult din frustrare decât din grijă pentru bunăstarea fiicei sale.

Alexandra s-a mutat la mine, dar daunele erau deja făcute. Era o umbră a fostei sale persoane, plină de furie și amărăciune. Am încercat din răsputeri să-i ofer dragostea și sprijinul de care avea atât de mare nevoie, dar era o luptă dificilă.

În cele din urmă, Alexandra nu s-a recuperat niciodată complet de cicatricile emoționale lăsate de favoritismul mamei sale. A crescut simțindu-se neiubită și nedorită, purtând aceste sentimente în viața de adult. Andreea și Nora au continuat legătura lor strânsă, aparent inconștiente de durerea pe care au cauzat-o.

Mă doare inima să-mi văd nepoata suferind astfel. Dragostea unei mame ar trebui să fie o sursă de confort și siguranță, nu o armă care destramă o familie. Pot doar spera că într-o zi Andreea va realiza daunele pe care le-a făcut și va căuta să repare lucrurile înainte să fie prea târziu.