„Câți Copii Poți Să Crești? Nu Se Vor Crește Singuri”: Spune Sora

Fratele meu, Alexandru, și eu, Valentina, am crescut într-un cartier pitoresc de suburbie în inima României. Părinții noștri, Radu și Mia, erau epitomul visului românesc. Tata lucra ca inginer, în timp ce mama era o profesoară dedicată. Ne-au oferit un cămin stabil și iubitor și nu ne-a lipsit nimic. Dar, în ciuda educației noastre comune, Alexandru și cu mine nu am putea fi mai diferiți.

De mic, Alexandru era cel aventuros. Era mereu cățărându-se în copaci, mergând cu bicicleta la viteze amețitoare și intrând în tot felul de năzbâtii. Eu, pe de altă parte, eram tipul precaut și studios. Preferam compania romanelor mele și petreceam ore întregi în camera mea, pierdută în lumile create de autorii mei preferați.

Pe măsură ce am crescut, diferențele noastre au devenit și mai pronunțate. Alexandru era sufletul petrecerii în liceu, mereu înconjurat de prieteni și admiratori. Excelent în sporturi și era vedeta echipei de fotbal. Eu eram cea liniștită și studiosă, obținând note maxime și petrecându-mi weekendurile voluntariind la biblioteca locală.

Părinții noștri, Radu și Mia, au făcut tot posibilul să ne susțină pe amândoi în activitățile noastre individuale. Au participat la toate meciurile lui Alexandru și au sărbătorit realizările mele academice cu același entuziasm. Dar oricât de mult au încercat să reducă distanța dintre noi, Alexandru și cu mine am rămas lumi separate.

După liceu, Alexandru a plecat la facultate cu o bursă sportivă pentru fotbal, în timp ce eu am rămas mai aproape de casă, urmând o universitate locală. În această perioadă, drumurile noastre au început să se despartă și mai dramatic. Anii de facultate ai lui Alexandru au fost marcați de petreceri sălbatice și o serie de relații eșuate. A avut dificultăți în a-și echilibra angajamentele sportive cu cele academice și în cele din urmă a renunțat.

Eu, pe de altă parte, am excelat în studiile mele și am absolvit cu onoruri. Am urmat o carieră în educație, urmând exemplul mamei noastre. Am găsit împlinire în munca mea, ajutând mințile tinere să crească și să se dezvolte. Dar, în ciuda succesului meu profesional, nu am putut scăpa de sentimentul că ceva lipsește.

Viața lui Alexandru a luat o turnură mai întunecată după ce a părăsit facultatea. A trecut de la un loc de muncă la altul, fără a-și găsi vreodată locul. A intrat într-un anturaj dubios și a început să experimenteze cu droguri. Părinții noștri erau devastați, dar nu au renunțat niciodată la el. Au încercat să-l ducă la dezintoxicare, dar Alexandru a rezistat, insistând că nu are o problemă.

Anii au trecut și familia noastră a fost sfâșiată de dependența lui Alexandru. Casa noastră odinioară fericită era acum plină de tensiune și îngrijorare. Mama și tata au îmbătrânit prematur, fețele lor fiind brăzdate de linii de stres și durere. Am încercat să fiu acolo pentru ei, dar mă simțeam neputincioasă în fața autodistrugerii lui Alexandru.

Într-o noapte fatidică, am primit apelul pe care toți îl temeam. Alexandru a supradozat și era în stare critică. Am alergat la spital, dar era prea târziu. Fratele meu, băiatul aventuros și plin de viață cu care am crescut, nu mai era.

În urma morții lui Alexandru, familia noastră a fost distrusă. Mama și tata nu au mai fost niciodată la fel, inimile lor fiind frânte de pierderea fiului lor. M-am aruncat în muncă, încercând să găsesc alinare în succesul elevilor mei. Dar durerea pierderii lui Alexandru a persistat, o durere constantă care nu a dispărut niciodată complet.

Privind înapoi, îmi dau seama că diferențele noastre au fost atât punctul nostru forte cât și căderea noastră. Spiritul sălbatic al lui Alexandru și natura mea precaută erau două fețe ale aceleași monede. Eram o familie legată de iubire, dar în cele din urmă sfâșiată de provocările pe care nu le-am putut depăși.