În cele din urmă, Rodica a intentat un proces, susținând că l-am manipulat pe Anton să-i lase întregul apartament și că ea, ca mamă a lui, avea dreptul la o parte din valoarea acestuia. Lupta legală a fost lungă și epuizantă. Mi-a umbrit bucuria logodnei și mi-a tensionat finanțele

Era o seară rece de toamnă când am decis să împărtășesc vestea cu fosta mea soacră, Rodica. Anton și cu mine divorțasem de peste trei ani, dar Rodica a păstrat legătura, sub pretextul că vrea să vadă cum mă descurc. În realitate, știam că doar își satisfăcea propria curiozitate.

Anton și cu mine am avut o poveste de dragoste intensă care a început imediat după facultate. Amândoi proveneam din medii modeste. Părinții mei, care au fost mereu chiriași, nu au putut să-mi ofere niciun ajutor financiar. Anton, pe de altă parte, moștenise un apartament mic, dar confortabil în centrul orașului de la tatăl său, Gheorghe. Gheorghe divorțase de Rodica când Anton era doar un copil mic, invocând diferențe ireconciliabile. Din poveștile pe care le-auzeam, aceste diferențe implicau în mare parte natura controlatoare a Rodicăi.

Apartamentul nu era luxos, dar era un activ semnificativ, mai ales într-un oraș unde prețurile imobiliarelor creșteau vertiginos. Când Anton și cu mine ne-am căsătorit, ne-am mutat în apartament și ne-am început viața împreună. Cu toate acestea, căsnicia noastră a început să se destrame după câțiva ani. Certurile constante și obiectivele diferite de viață ne-au condus la o decizie mutuală de divorț. Ne-am despărțit amiabil, iar eu m-am mutat, lăsându-i apartamentul lui Anton, deoarece era moștenirea lui legitimă.

Avansând rapid până în prezent, mă logodisem recent cu Serenitatea, o profesoară cu inima mare pe care am întâlnit-o la un eveniment comunitar local. Plănuiam să ne căsătorim primăvara viitoare. Când i-am spus Rodicăi despre logodna mea, reacția ei a fost departe de ceea ce mă așteptam. În loc de felicitări, a început un discurs furios despre apartament.

„Știi, când te-ai căsătorit cu fiul meu, acel apartament a devenit și al tău. Anton mi-a spus că nu ți-a plătit niciodată partea ta. Acum că te recăsătorești, cred că este doar corect să ne dai jumătate din valoarea actuală a pieței,” a afirmat Rodica, cu un ton ascuțit și exigent.

Am rămas surprinsă. „Rodica, apartamentul era moștenirea lui Anton de la tatăl său. Am convenit că el îl va păstra după divorț. Niciodată nu s-a discutat despre primirea unei compensații din partea mea.”

Rodica a râs disprețuitor, „Ei bine, ar fi trebuit să te gândești la asta înainte să decizi să te recăsătorești. Este doar corect. Îți refaci viața, iar valoarea apartamentului s-a dublat de când ai plecat. Anton ar putea folosi banii aceia.”

Am încercat să-i explic, arătând că legal și moral nu aveam nicio pretenție asupra proprietății. Dar Rodica nu a vrut să audă. A amenințat că va lua măsuri legale dacă nu mă conformez cerințelor ei. Conversația s-a încheiat cu ea închizând telefonul în furie, lăsându-mă cu un gust amar.

În săptămânile următoare, amenințările Rodicăi au devenit mai frecvente. M-a bombardat cu apeluri și emailuri, fiecare mai agresiv decât celălalt. Acest lucru mi-a tensionat relația cu Serenitatea, care nu putea înțelege de ce Rodica era atât de fixată pe apartament.

În cele din urmă, instanța a decis în favoarea mea, recunoscând că apartamentul era moștenirea lui Anton și că eu nu aveam nicio pretenție financiară asupra lui. Cu toate acestea, victoria a fost una amară. Stresul a provocat o ruptură între mine și Serenitate, una pe care nu am putut să o reparăm. Ne-am anulat logodna, iar eu am fost lăsată să-mi reconstruiesc viața, marcată de această încercare.

Rodica nu și-a cerut niciodată scuze pentru acțiunile ei, iar Anton a rămas distant pe tot parcursul procesului. A fost o lecție dură despre cum lăcomia și răutatea puteau distruge relațiile și umbri noi începuturi.