„L-am Auziț pe Fiul Meu Sugestionând să Mă Pună într-un Azil de Bătrâni”: Continuă să Insiste să Îi Cedez Casa

Nu mi-am imaginat niciodată că relația mea cu fiul meu, Andrei, va ajunge aici. Când era copil, era lumina vieții mele—curios, cu inima bună și plin de potențial. Dar pe măsură ce a crescut, lucrurile au început să se schimbe. La început subtil; a devenit mai secretos și distant. Până când a ajuns adolescent, era clar că se înconjurase de persoane nepotrivite.

Andrei a început să chiulească de la școală și să stea afară până târziu. Notele lui au scăzut dramatic și a început să aibă probleme cu legea. Eu și soțul meu am încercat tot ce ne-a trecut prin minte pentru a-l ajuta. L-am pedepsit, i-am luat privilegiile și chiar am căutat consiliere. Nimic nu părea să funcționeze. Cu cât încercam mai mult să ajungem la el, cu atât se îndepărta mai mult.

În cele din urmă, am reușit să-l scoatem din acel mediu toxic. Ne-am mutat într-un cartier nou, sperând la un nou început. Dar Andrei nu a mai fost niciodată la fel. A refuzat să meargă la facultate sau chiar să ia în considerare orice formă de educație superioară. A trecut de la un loc de muncă fără perspectivă la altul, fără să rămână prea mult timp într-un loc.

Pe măsură ce anii au trecut, relația noastră a continuat să se deterioreze. Andrei a devenit din ce în ce mai resentimentar și mai pretențios. A început să-mi ceară să-i cedez casa, susținând că este doar corect, deoarece oricum o va moșteni. Am încercat să-i explic că nu eram pregătită să iau o astfel de decizie, dar nu voia să asculte.

Într-o zi, am auzit o conversație care mi-a sfâșiat inima. Andrei vorbea la telefon cu unul dintre prietenii lui și l-am auzit sugerând să mă pună într-un azil de bătrâni. „Îmbătrânește,” spunea el cu nonșalanță, ca și cum ar discuta despre vreme. „Ar fi mai ușor pentru toată lumea dacă s-ar muta într-un azil.”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Fiul pe care l-am crescut cu atâta dragoste și grijă acum complota să scape de mine pentru a putea prelua casa. L-am confruntat mai târziu în acea seară, dar a negat totul. „Ești doar paranoică,” a spus el disprețuitor. „Mă gândesc doar la ce e mai bine pentru tine.”

Dar acțiunile lui vorbeau mai tare decât cuvintele sale. A continuat să mă preseze să-i cedez casa, devenind din ce în ce mai agresiv de fiecare dată când refuzam. Soțul meu a încercat să intervină, dar Andrei nu voia să-l asculte nici pe el. Simțeam că trăim cu un străin—cineva care arăta ca fiul nostru, dar se comporta ca o persoană complet diferită.

Punctul culminant a fost când Andrei a adus acasă niște documente legale pentru a le semna. „E doar o formalitate,” a spus el cu un zâmbet care nu i-a ajuns la ochi. „Nu ai nevoie de tot acest stres la vârsta ta.”

M-am uitat la hârtii și am simțit un val de disperare cuprinzându-mă. Nu era vorba doar despre casă; era vorba despre control și putere. Andrei voia să ia totul de la mine și nu s-ar fi oprit până nu obținea ce voia.

Am refuzat să semnez documentele, iar Andrei a ieșit furios din casă. În acea noapte, am stat trează în pat, întrebându-mă unde am greșit. Cum s-a transformat băiețelul meu dulce într-o persoană atât de rece și calculată?

În final, nu a existat o rezolvare fericită. Andrei s-a mutat și a tăiat orice contact cu noi. Eu și soțul meu am rămas să adunăm bucățile familiei noastre destrămate, întrebându-ne dacă ne vom mai vedea vreodată fiul.