„Mă bucur că vei avea copilul meu, dar plec”: a murmurat Andrei. Afară, o tânără îl aștepta

Îmi amintesc acea zi foarte clar. Soarele apunea, aruncând o nuanță aurie peste casa noastră mică din suburbie. Eu și Andrei eram împreună de cinci ani și credeam că suntem solizi. Am avut suișuri și coborâșuri, ca orice cuplu, dar credeam că suntem pentru totdeauna. Acea credință s-a spulberat în momentul în care a intrat în sufragerie cu o expresie sumbră.

„Mă bucur că vei avea copilul meu, dar plec,” a murmurat Andrei, abia întâlnindu-mi privirea. Afară, o tânără îl aștepta într-o mașină neagră elegantă.

Eram uluită. Mintea mea s-a întors la momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Ar fi trebuit să fie cea mai fericită veste din viețile noastre. Vorbisem despre a întemeia o familie, despre a îmbătrâni împreună. Dar acum, toate acele vise se prăbușeau în fața ochilor mei.

„De ce?” am reușit să îngân, cu lacrimi în ochi.

Andrei a oftat, trecându-și mâna prin păr. „Am întâlnit pe altcineva, Ana. Numele ei este Maria. Ne vedem de câteva luni. Nu am planificat să se întâmple asta, dar s-a întâmplat.”

M-am simțit ca și cum pământul mi-ar fi fost smuls de sub picioare. Cum putea să facă asta? Cum putea să mă lase când aveam cea mai mare nevoie de el? Dar oricât de mult aș fi vrut să țip și să-l implor să rămână, știam că nu ar schimba nimic.

„Asta îți dorești cu adevărat?” am întrebat, cu vocea tremurând.

A dat din cap, evitându-mi privirea. „Îmi pare rău, Ana. Nu am vrut niciodată să te rănesc.”

Cu asta, s-a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă acolo în stare de șoc. Am privit cum s-a urcat în mașină cu Maria și a plecat, luându-mi visele cu el.

Zilele care au urmat au fost un amestec de durere și confuzie. Nu puteam înțelege cum totul a mers atât de prost. Întotdeauna am crezut că dragostea este suficientă pentru a ne ține împreună, dar acum mi-am dat seama cât de naivă era acea credință.

Pe măsură ce sarcina mea avansa, am încercat să mă concentrez pe copilul care creștea în mine. Era greu să fiu singură, dar știam că trebuie să fiu puternică pentru copilul meu. Prietenii și familia mi-au oferit sprijinul lor, dar nu era același lucru ca și cum Andrei ar fi fost alături de mine.

Într-o seară, stând pe verandă și privind apusul, m-am gândit la toate planurile pe care le făcuserăm. Camera copilului pe care urma să o decorăm împreună, numele pe care le aleseserăm. Toate păreau acum atât de îndepărtate.

Lunile au trecut și ziua în care am intrat în travaliu a sosit în cele din urmă. A fost cea mai intensă durere pe care am simțit-o vreodată, dar și cel mai frumos moment din viața mea când mi-am ținut fetița pentru prima dată în brațe. Avea ochii lui Andrei și zâmbetul meu.

Dar chiar și în acel moment de bucurie, era o durere în inima mea. Andrei nu era acolo să împartă acel moment cu mine. El alesese un alt drum, unul care nu ne includea pe noi.

Crescând un copil singură a fost o provocare, dar mi-a oferit și un sens al scopului. De fiecare dată când îmi priveam fiica, îmi aminteam de puterea pe care nu știam că o am. Dar erau nopți când singurătatea se strecura și mă întrebam ce ar fi putut fi dacă Andrei ar fi rămas.

Anii au trecut și viața a mers mai departe. Andrei trimitea ocazional cecuri pentru pensia alimentară, dar nu făcea niciun efort să fie parte din viața fiicei noastre. Se mutase cu Maria, construind o nouă viață care nu ne includea pe noi.

M-am gândit adesea să iau legătura cu el, să-i cer să fie mai implicat, dar adânc în suflet știam că nu ar face nicio diferență. El făcuse alegerea lui și trebuia să trăiesc cu asta.

În cele din urmă, am realizat că uneori dragostea nu este suficientă pentru a ține oamenii împreună. Uneori oamenii se schimbă și se îndepărtează unul de celălalt. A fost o lecție grea de învățat, dar m-a făcut mai puternică.

Când mi-am pus fiica la culcare într-o seară, ea s-a uitat la mine cu acei ochi mari albaștri și m-a întrebat: „Mami, unde e tati?”

Am tras adânc aer în piept și am zâmbit ușor. „Nu este aici cu noi, draga mea. Dar mă ai pe mine și voi fi mereu aici pentru tine.”

Și în acel moment, am știut că indiferent ce s-ar întâmpla, vom fi bine.