„Mi-am Lăsat Fiica și Soțul Să Se Mute în Casa Mea: Dar Au Început Să Își Impună Propriile Reguli”
Când fiica mea, Ana, a anunțat că se căsătorește cu iubitul ei din facultate, Andrei, am fost luată prin surprindere. Avea doar 21 de ani și mai avea un an până să termine studiile. Am încercat să o conving să nu se grăbească, explicându-i că mariajul este un angajament uriaș și că ar trebui să se concentreze pe terminarea educației mai întâi. Dar Ana era hotărâtă și insista că ea și Andrei erau pregătiți să își înceapă viața împreună.
La un an după căsătorie, lucrurile au luat o întorsătură neplăcută. Andrei și-a pierdut locul de muncă și nu își mai puteau permite chiria apartamentului. Ana m-a sunat plângând, cerându-mi dacă pot să se mute temporar la mine până își revin. Ca mamă, nu am putut spune nu. Voiam să îmi ajut fiica, așa că am fost de acord să îi las să stea în casa mea.
La început, totul părea în regulă. Erau recunoscători și respectuoși față de spațiul meu. Dar pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, lucrurile au început să se schimbe. Ana și Andrei au început să se comporte ca și cum casa mea ar fi a lor. Au rearanjat mobila fără să întrebe, au adus propriile electrocasnice și chiar au început să organizeze petreceri cu prietenii lor.
Într-o seară, am venit acasă de la muncă și am descoperit că aruncaseră fotoliul meu preferat pentru că „nu se potrivea cu estetica lor.” Am fost furioasă, dar am încercat să îmi păstrez calmul. I-am chemat la o discuție și le-am explicat că, deși sunt bineveniți să stea, trebuie să respecte casa și lucrurile mele.
Și-au cerut scuze, dar comportamentul a continuat. Andrei a început să își lase uneltele peste tot în sufragerie pentru că își descoperise un nou hobby: tâmplăria. Ana a decis că bucătăria are nevoie de o schimbare și a început să vopsească dulapurile fără să mă consulte. Punctul culminant a fost când au schimbat parola Wi-Fi-ului și nu mi-au spus pentru că voiau „mai mult control asupra utilizării internetului.”
I-am confruntat din nou, dar de data aceasta conversația s-a transformat într-o ceartă aprinsă. Ana m-a acuzat că sunt controlantă și că nu le înțeleg nevoile. Andrei a intervenit, spunând că se simt ca și cum ar merge pe coji de ouă în preajma mea.
Eram la capătul răbdării. Aceasta era casa mea și fusesem mai mult decât generoasă lăsându-i să stea fără chirie. Le-am spus că dacă nu pot respecta regulile mele și spațiul meu, vor trebui să își găsească alt loc unde să locuiască.
A doua dimineață, am găsit un bilet pe masa din bucătărie. Era de la Ana, spunând că au decis să se mute și că vor sta la unul dintre prietenii lui Andrei până își vor găsi un loc al lor. Nu era nicio scuză, nicio recunoaștere a comportamentului lor—doar un bilet rece și impersonal.
Am simțit un amestec de ușurare și tristețe în timp ce îi priveam cum își împachetează lucrurile și pleacă. Sperasem ca această experiență să ne apropie mai mult, dar părea că ne-a îndepărtat și mai mult. Săptămâni întregi nu am avut niciun contact cu Ana. Când în sfârșit am auzit de la ea, a fost printr-un mesaj scurt informându-mă că și-au găsit un apartament.
Relația noastră nu a mai fost niciodată la fel de atunci. Vorbim ocazional, dar există o distanță între noi care nu era acolo înainte. Îmi lipsește apropierea pe care o aveam odată, dar știu și că am făcut ceea ce trebuia pentru a-mi menține propria sănătate mintală și liniște sufletească.