„Soțul Meu Își Petrece Tot Timpul Liber cu Fiica Lui din Prima Căsătorie”: Atât Fiul Nostru, cât și Eu Ne Simțim Neglijați

Când l-am cunoscut pe Andrei, a fost sincer de la început despre faptul că are o fiică din prima lui căsătorie. M-a asigurat că este dedicat să fie un tată bun pentru ea, dar mi-a promis și că are suficientă dragoste și timp pentru amândoi pentru a construi o nouă familie împreună. L-am crezut și, după o poveste de dragoste fulgerătoare, ne-am căsătorit. La scurt timp după aceea, Andrei a început să vorbească despre a avea un copil împreună. Era atât de entuziast și convingător încât am fost de acord, și l-am primit pe fiul nostru, Radu, în lume.

La început, totul părea perfect. Andrei era atent și iubitor, împărțindu-și timpul între fiica lui, Ana, și nou-născutul nostru. Dar pe măsură ce Radu creștea, lucrurile au început să se schimbe. Andrei a început să petreacă din ce în ce mai mult timp cu Ana, lăsându-ne pe Radu și pe mine singuri. O ducea pe Ana la meciurile de fotbal, o ajuta la teme și chiar mergea în excursii de weekend cu ea. Între timp, Radu și cu mine rămâneam acasă, simțindu-ne din ce în ce mai izolați.

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre asta de mai multe ori. De fiecare dată, mă reasigura că Ana are nevoie de el mai mult acum pentru că trece printr-o perioadă dificilă de adaptare la divorțul părinților ei. Promitea că odată ce Radu va fi mai mare, va petrece mai mult timp cu el. Dar pe măsură ce lunile se transformau în ani, nimic nu se schimba. Promisiunile lui Andrei rămâneau neîmplinite.

Radu a început să observe absența tatălui său. Mă întreba de ce tati nu este prin preajmă atât de des și de ce petrece atât de mult timp cu Ana. Mi se rupea inima să văd confuzia și tristețea din ochii lui. Am încercat să compensez fiind atât mamă cât și tată pentru el, dar era epuizant și nedrept.

Într-o seară, după o altă zi lungă petrecută singură cu Radu în timp ce Andrei era plecat cu Ana, am decis să-l confrunt din nou. „Andrei,” i-am spus, „asta nu poate continua. Radu are nevoie de tine și el. Avem nevoie de tine.”

Andrei m-a privit cu ochi obosiți și a oftat. „Știu, Camelia. Dar Ana se luptă atât de mult acum. Are nevoie de mine mai mult ca niciodată.”

„Și Radu?” am întrebat eu. „Este și el fiul tău. Are nevoie de tatăl lui.”

Andrei a clătinat din cap. „Promit că voi compensa când va fi mai mare.”

Dar în adâncul sufletului meu știam că acestea erau doar vorbe goale. Modelul fusese stabilit și părea puțin probabil să se schimbe. Legătura dintre Andrei și Ana era puternică, dar venea în detrimentul familiei noastre.

Pe măsură ce anii treceau, Radu a crescut fără relația apropiată cu tatăl său pe care o merita. A devenit mai retras și distant, retrăgându-se adesea în camera lui sau petrecând timp cu prietenii în loc de familie. Am făcut tot posibilul să fiu acolo pentru el, dar nu puteam umple golul lăsat de absența lui Andrei.

Și căsnicia noastră a suferit. Tensiunea constantă și resentimentele și-au spus cuvântul, iar noi ne-am îndepărtat unul de celălalt. Nu mai eram parteneri, ci două persoane care trăiau vieți separate sub același acoperiș.

În cele din urmă, promisiunile lui Andrei au rămas neîmplinite. Radu nu a primit timpul și atenția de care avea nevoie din partea tatălui său, iar familia noastră nu s-a unit niciodată cu adevărat. A fost o lecție dureroasă despre promisiuni încălcate și impactul durabil pe care îl pot avea asupra celor pe care îi iubim.