„Soțul meu la 35 de ani este încă un băiat al mamei: Mama lui încă îl tratează ca pe un copil”

Am făcut multe greșeli în viața mea, dar cea mai mare încă trăiește lângă mine și nu știu ce să fac. Aveam 24 de ani când m-am căsătorit cu un tip pe nume Mihai. Era cu trei ani mai mare decât mine. Pe atunci, părea un cavaler în armură strălucitoare. Îmi aducea flori, îmi făcea cadouri, îmi căra bagajele grele și niciodată nu mă dezamăgea. Sau cel puțin așa credeam.

Eu și Mihai ne-am cunoscut la o petrecere a unui prieten comun. Era fermecător, atent și părea că are viața pusă la punct. Am ieșit împreună timp de un an înainte să mă ceară în căsătorie și eram în al nouălea cer. Prietenii mei mă invidiau pentru că am găsit un tip atât de perfect. Puțin știam eu că în spatele acestei fațade perfecte se ascundea un bărbat care nu a crescut niciodată cu adevărat.

Primele luni ale căsniciei noastre au fost fericite. Ne-am mutat într-un apartament cochet în oraș și totul părea perfect. Dar curând am început să observ lucruri mici care mă deranjau. Mihai își suna mama în fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi. La început, mi s-a părut drăguț că era atât de apropiat de familia lui. Dar apoi a început să devină ciudat.

Într-o zi, am venit acasă mai devreme de la muncă și am găsit-o pe mama lui Mihai în apartamentul nostru. Îi făcea rufele—lenjeria intimă și șosetele, mai exact. Am fost șocată. Când l-am confruntat pe Mihai despre asta, a minimalizat situația, spunând că mama lui doar voia să ajute. Am lăsat-o să treacă, gândindu-mă că e doar o întâmplare.

Dar nu a fost așa. Mama lui a început să vină tot mai des, adesea neanunțată. Curăța apartamentul nostru, gătea pentru Mihai și chiar îi pregătea pachetul pentru muncă. Simțeam că încearcă să-mi ia locul de soție. Când am încercat să vorbesc cu Mihai despre asta, s-a apărat și m-a acuzat că sunt nerecunoscătoare.

Pe măsură ce timpul trecea, lucrurile doar s-au înrăutățit. Mama lui Mihai critica modul în care făceam lucrurile prin casă, de la gătit la curățenie și până la cum împătuream rufele. Făcea comentarii pasiv-agresive despre cum lui Mihai îi plăceau lucrurile făcute într-un anumit fel și cum ea le făcuse întotdeauna pentru el.

Mă simțeam ca un outsider în propria mea casă. Mihai nu lua niciodată apărarea mea și nu stabilea limite cu mama lui. În schimb, părea să se bucure de atenția și grija pe care i le oferea ea. Era ca și cum ar fi fost încă un băiețel care avea nevoie de mama lui să aibă grijă de el.

Punctul culminant a fost când am avut primul nostru copil. Speram că devenind tată, Mihai va prelua responsabilitatea. Dar în schimb, mama lui a devenit și mai implicată. Venea zilnic să „ajute” cu bebelușul, dar părea mai mult că preia controlul.

Mihai se baza pe mama lui pentru tot ce ținea de copilul nostru, de la programul de hrănire la rutina de culcare. Mă simțeam complet marginalizată ca mamă și soție. Când încercam să-mi impun punctul de vedere, Mihai mă acuza că sunt dificilă și nerecunoscătoare.

Am realizat că nu puteam continua să trăiesc așa. Mă simțeam prinsă într-o căsnicie în care soțul meu era mai loial mamei sale decât mie. Am încercat să sugerez terapie de cuplu, dar Mihai a refuzat, spunând că nu avem nevoie și că eu sunt cea cu problema.

După ani de zile în care m-am simțit neglijată și neimportantă, am luat în cele din urmă decizia dificilă de a-l părăsi pe Mihai. Nu a fost ușor, dar știam că merit ceva mai bun decât să fiu pe locul doi în propria mea căsnicie.

Acum încerc să-mi reconstruiesc viața și să găsesc fericirea pe propriile mele condiții. A fost o călătorie dureroasă, dar învăț să mă apăr și să stabilesc limite. Sper ca într-o zi să găsesc pe cineva care mă valorizează și mă respectă ca partener egal.