„Visam la un Apartament Cochet cu Două Camere, Dar Soțul Meu a Cumpărat Două Garsoniere În Schimb: De ce Sunt Mereu Ultima Care Află?”

După ce ne-am căsătorit, eu și Andrei am convenit că închirierea unui apartament ar fi cea mai bună opțiune în timp ce economisim pentru locuința noastră. Amândoi aveam locuri de muncă decente și eram hotărâți să punem deoparte cât mai mulți bani posibil. Timp de peste cinci ani, am economisit fiecare bănuț, renunțând la luxuri și făcând sacrificii. Fiecare leu era pus deoparte pentru viitoarea noastră casă.

În acei ani, visam adesea la cum ar arăta primul nostru apartament. Îmi imaginam un apartament spațios cu două camere, cu o bucătărie mare unde aș putea găti mese elaborate, un living confortabil unde ne-am putea relaxa după zile lungi de muncă, un dormitor confortabil unde ne-am putea destinde și o baie luminoasă cu dotări moderne. Era visul meu din copilărie devenit realitate.

Dar visele au un mod de a se spulbera când realitatea lovește.

Într-o seară, Andrei a venit acasă cu o privire entuziasmată pe față. Mi-a spus că are o surpriză și că este ceva care ne va schimba viața pentru totdeauna. Inima mea bătea cu anticipare. Era oare momentul? Găsise el apartamentul nostru de vis?

M-a așezat și mi-a dezvăluit că a luat o decizie fără să mă consulte. A folosit economiile noastre pentru a cumpăra nu una, ci două garsoniere. Una pentru noi și una pentru mama lui, Adela. Inima mi-a căzut.

„De ce nu ai vorbit cu mine despre asta mai întâi?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

„Am vrut să fie o surpriză,” a spus el, zâmbind de parcă ar fi făcut ceva minunat.

O surpriză? Mai degrabă un coșmar. Nu-mi venea să cred că după toți acești ani de planificare și economisire împreună, el a luat o decizie atât de monumentală fără să discute măcar cu mine. Visul nostru de apartament cu două camere s-a spulberat într-o clipită.

Următoarele zile au fost un vârtej de certuri și lacrimi. Andrei nu înțelegea de ce eram atât de supărată. El credea că face ceva bun asigurându-se că mama lui are unde să locuiască. Dar noi? Planurile noastre? Visele noastre?

Am încercat să fac pace cu situația. Poate că garsonierele nu ar fi fost atât de rele. Dar când am mers să le vedem, inima mi-a căzut și mai mult. Erau mici, înghesuite și nimic din ceea ce îmi imaginasem pentru noi. Nu era loc pentru o bucătărie mare sau un living confortabil. Simțeam că toate visele mele fuseseră zdrobite în bucățele mici.

Locuirea în garsonieră a fost o provocare. Abia era suficient spațiu pentru noi doi, ca să nu mai vorbim de orice sentiment de intimitate sau confort. Și știind că mama lui Andrei era la doar câteva uși distanță adăuga la tensiune. Adela era amabilă, dar prezența ei constantă era un memento al vieții pe care o pierdusem.

Luni întregi au trecut și resentimentele au crescut. Eu și Andrei ne certam mai des și dragostea care ne lega odată începea să se destrame la margini. Mă simțeam trădată și singură, trăind într-un spațiu care se simțea mai mult ca o închisoare decât ca o casă.

Într-o noapte, pe măsură ce stăteam trează în garsoniera noastră înghesuită, am realizat că aceasta nu era viața pe care mi-o doream. Visul nostru de apartament cu două camere dispăruse, înlocuit de o realitate pe care nu o puteam accepta. Atunci am știut că ceva trebuia să se schimbe.

A doua zi dimineață, mi-am făcut bagajele și am plecat. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar știam că era cea corectă. Uneori, visele nu se împlinesc și când nu se împlinesc, trebuie să găsești puterea de a crea altele noi.