Vizitatorul Nepoftit de la Marginea Pădurii

Raluca a găsit întotdeauna liniște în tăcerea micului său oraș, mai ales în casa pitorească pe care o numea acasă, situată chiar la marginea unde civilizația întâlnea pădurea sălbatică, neîmblânzită. Pădurile dense, cu pinii lor antici și umbrele lor secrete, îi fuseseră vecini de când își putea aminti. Pentru ea, pădurea era atât un sanctuar, cât și un mister, un loc unde imaginația putea fi la fel de sălbatică precum creaturile pe care le ascundea.

Într-o după-amiază deosebit de liniștită, Raluca a decis să-și petreacă timpul în grădină, un mic dar vibrant oază pe care o cultivase cu grijă. Soarele era blând, iar aerul purta mirosul proaspăt de pin și pământ – o zi perfectă pentru a fi afară. Pe măsură ce se ocupa de florile sale, gândurile îi zburau către prietenii săi, David și Briana, care plănuiseră să o viziteze în seara aceea pentru o mică întâlnire.

Deodată, foșnetul frunzelor și trosnetul crengilor din direcția pădurii i-au atras atenția. Raluca a făcut o pauză, inima sărindu-i în piept. Nu era neobișnuit ca animalele sălbatice să se aventureze aproape, dar de obicei păstrau distanța față de locuințele umane. Curiozitatea stârnită, s-a ridicat, ștergându-și mâinile de șorț, și a mers cu precauție spre sursa zgomotului.

Din desiș nu a apărut căprioara sau ratonul pe care îl așteptase, ci o figură, neîngrijită și cu ochii sălbatici. Era Eric, un retras care trăia undeva adânc în pădure, rar văzut de locuitorii orașului. Apariția sa bruscă în grădina ei, arătând frenetic și disperat, i-a trimis un fior pe șira spinării Ralucăi.

„Eric, ce cauți aici?” a întrebat Raluca, vocea ei fiind fermă în ciuda neliniștii care o cuprinsese.

„Vin,” a șoptit el răgușit, aruncând o privire peste umăr ca și cum ar fi fost urmărit de forțe nevăzute. „Trebuie să pleci. Acum.”

Înainte ca Raluca să poată insista pentru mai multe detalii, Eric a dispărut înapoi în pădure la fel de repede cum apăruse. Nedumerită și speriată, Raluca a luat în considerare să sune la poliție, dar a decis împotriva acestui lucru, nevrând să provoace o alarmă inutilă. În schimb, a trimis un mesaj rapid lui David și Brianei, spunându-le să nu mai vină.

Pe măsură ce se lăsa seara, neliniștea Ralucăi creștea. Pădurea, odată sursă de minune, acum părea amenințătoare, umbrele ei fiind mai adânci și mai amenințătoare. Și-a încuiat ușile și ferestrele, încercând să scape de sentimentul de groază care se așezase peste ea.

În acea noapte, liniștea micului oraș a fost spartă de sirene. Inima Ralucăi s-a scufundat când a aflat a doua zi dimineața că David și Briana avuseseră un accident teribil pe drumul spre casa ei, mașina lor fiind găsită la marginea pădurii. Nu au supraviețuit.

Vinovăția și durerea au consumat-o pe Raluca. Dacă doar i-ar fi insistat să vină, dacă doar ar fi luat mai în serios avertismentul criptic al lui Eric. Pădurea, cu secretele ei întunecate și amenințările nespuse, îi luase lumina prieteniei, lăsând-o să se lupte cu întrebarea obsedantă despre ce se ascundea cu adevărat în adâncurile ei și ce însemna Eric prin „vin”.

De atunci, Raluca nu a mai putut privi pădurea în același mod. Nu mai era un loc al misterului și magiei, ci un memento al ceea ce pierduse și al vizitatorului nepoftit care adusese o umbră peste viața ei.